Persoane interesate

joi, 31 mai 2012

o altă figură de stil

luni m-am arătat cu degetul şi am spus
acesta sunt eu
arborele a mărturisit şi el
ba nu
sunt eu
piatra şi eu sunt eu
Animalul era eul cel mai vehement
până am ajuns la o concluzie unghiulară

NOI
nu există
este doar o altă eroare gramaticală


la poarta oraşului piciorul ultimul dezînvăţat
se aşezase de-a lungul drumului urlând
închinaţi-vă mie cel fără pereche
pentru că eu sunt Alexandru ţipătul
iar voi oceanul palmelor îmbrăţişând pământul


plictisit de atâtea chiote îmblânzite
am părăsit adunarea adunaţilor în trupuri
şi cu o singură lovitură de umăr nou nouţ
am zdrobit pământiul chipurilor


sunt doar un vânzător cu picioarele părăsite

titlu în formă de propoziţie

aş fi oferit toată moartea mea
unui cuvânt dezlegat
pentru a mă ascunde în strălucirea pietrei
cu oasele puţine


într-o amintire de proporţii
te urmăresc până nu îţi mai aud sărutul
zbătându-se în pumnul meu
sap gropi de jur împrejurul braţelor
şi îmbrăţişez supravieţuitorul
care stă agăţat de viaţa mea


ca un sacrificiu anunţat la fiecare jumătate de oră

marți, 29 mai 2012

soartelor mele cu reverenţă

ce câştig aş avea înjumătăţindu-mă
mai ales când umanitatea ta
mă osândeşte la piept
aş vrea ca însuşi murirea
să-mi fie arsă
devorată în adevăruri
orizontal domestice
şi unicul neadevăr pe care îl port în mine
să fie cel dăruit de tine


la începutul vremurilor

singura dată când am reuşit să merg drept

în toate vârstele mele au îngenunchiat
oameni sufocaţi de viaţă
chiar şi amuzamentul
acelui închipuit
care te răsfoieşte de umbrele
descălţate
din urechile înzidite
în amorţeli proaspăt creionate trupurilor
unde singurul miracol


este scufundat
până la bărbia cotidianului

cât de adâncime poate fi o singură îmbrăţişare

împământenirea nu are dată de expirare
este o cădere pur şi simplu în
întâmplare
ca o transhumanţă în buricele degetelor
a unei cazualităţi mobile
unde chiar îmbătrânirile pline de înverşunare
şi mâinile care se spală una pe cealaltă
sunt un singur ţipăt
care se caută mărunt


doar când nu suntem morţi


de asta eu nu mimez viaţa
ci o exprim
pentru că orice destin mimat
nu trăieşte decât în spatele ferestrelor
nespălate cu palmele întinse celui născut
devreme


tu ai încă o vârstă
mult prea ascuţită să înţelegi
boala alunecărilor de începuturi şi care este motivul
pentru care rădăcinile nu-şi poartă anii la vedere
iar paşii nu se nasc odată cu tine
ci îi înveţi privind cu atenţie drumul
de asta mesele rotunde nu au existat niciodată


ca să nu se rătăcească nimeni
în el însuşi

luni, 28 mai 2012

în spatele pământului nostru îmbrăţişat

sânul tău respira
o lume întreagă de atingeri
iar sângerările masive de suflet
pe care le porţi însentimentate
până în ultima tăcere
nu au reuşit să-şi inventarieze
îndrăgostelile
rătăcite în plete

subtitrarea netrăitului

limita unei dureri într-un punct
nu are aspect
nici oglindirea continuă
unde argumentul caută oscilaţii foarte mici
în consistenţa exemplului


dar salturile riguroase ar trebui reinventate
cu mâini nefolosite în capătul domeniului
unde funcţia continuatului
nu a avut niciodată o realitate vie


în orice înrâurire de sfârşituri cuminţi
există o limită
aruncată la voia întâmplării
şi niciun proscris la viaţă
nu va înţelege de ce drumul
este ca o conversaţie
cu mai multe sensuri libere
pe o singură parte de mers

din sânul tău iubito

de ce când tu speli geamurile
eu mă ghemuiesc
şi plâng?


dacă ar fi apărut deziubirea
aici-ului
unde tu stârpeşti păcate
iar eu le colecţionez în tâmplele întinse în tot cartierul
atârnat de ore fixe


cu certitudine nu ne-am mai alerga vieţile în ceilalţi


în centrul părăsitului a existat un cerc
trasat cu fruntea
de Animalul care făcea greva foamei
în piciorul său nou
iar din amândouă părţile stângi
curgeau refuzurile oamenilor sătuli
de atâtea mâini întinse


şi în fiecare oră
o altă lume cu degetele curate urmărea
anii inscripţionaţi în trupurile arborilor domesticiţi
în piepturile noastre
drepte

duminică, 27 mai 2012

fugărirea pustiului şi partea ascunsă din calea soarelui

mă sfârşesc de la căderea umedă
aplaudând torenţial pământul
înfruntat de încruntatul singuratic
îngropat într-un ocean de braţe
aruncat dintr-o parte în alta de vacarmul apăsat
al biciuitorului de cocoaşe
şi rânjetele osândite între patru pereţi


sunt omul desenat cu degetul
în praful camerei de oaspeţi
unde se aruncă lumina murdară şi mângâierile
iubitelor de ocazie


şi dacă oamenii se decojesc de pe geamuri
ca o crustă
numai vinovăţiile mele
mai rezistă încă o noapte
în ţipetele lor

a doua trezire dintr-un poate

aveai auzul spart după naşterea frauduloasă
din spatele scenei unde te-au cunoscut prima dată
ceilalţi însemnaţi în frunţi
scund cioplite de un artist modernizat
pe banda mea de mers


nu eşti întâmplată de mult şi din cauza asta
vorbeşti mai puţin cu douăzeci de minute
în urma răspândită de suma apelor neurnite
din împrejmuirea înţeleasă aşa cum vine
însă
chiar şi lacurile au ales să se prăbuşească
din cineva


realităţile au fost creaţia unui singur ins perfect  treaz


poate de asta spatele ţi-a crescut îndeaproape
sprijinit de peretele alb
ca o hârtie curată

doar la prima vedere

reclama la cugetarea spre egalitate te-a neliniştit
şi ai surprins lumescul mişcându-ţi
în degetele de la picioarele unui rugător
la imensitate
dar nu imensitatea propriu-zisă
mai degrabă latitudiniarul acela bezmetic
purtat în venire
ca un bun început de toate sfârşiturile şi nesfârşiturile
care îmi crestează revenirea din trupul celui dintâi pământean
strigat
adulat
în sensuri alungite de urmare şi o idee după
când ţi-aş fi fost
formă până la rădăcină


femeie unsă cu nerăbdarea ascendentului

sâmbătă, 26 mai 2012

Pildă(sau atac de pagubă)

Mai bine o singură zi vultur decât un ultimatum de papagal complet deşirat în restul tembelilor care se cred apropiaţi de normalitatea coliviei.

oleacă de sinceritate

luptătoarea pentru libertatea verdelui
cu o atitudine pruncială cumpără cărţi la metru
în piaţeta desuetă unde nu a existat niciodată
timp liber sau ochi născuţi în palme


născută din servieta stăpânului de stăpâni
fără nimic la îndemână să-şi răspundă corect
tuturor muriţilor pe care îi poartă ascunşi
într-o sine de contrabandă
chiar şi când îşi visează luciditatea pierdută
fir cu fir într-un gang sufocat de obscuritate
unde fiecare îşi câştigă dreptul la altă viaţă


şi dacă lumea ar cumpăra mănuşi albe
absolut nimeni nu ar observa predispoziţia
spre singurătate

vineri, 25 mai 2012

ultima oară când am reuşit să-ţi fiu

te sfătuiesc
să nu fii eu niciodată
cum eşti tu din mine
dezpleopată


muşcată de viaţă


şi urcată în viul strâmtorat de adevăruri
compuse din obsesii
peste care atârnă ziua asurzitor


de asta îţi ridic ziduri sub felinare




joi, 24 mai 2012

un altfel de moarte dar mai neîndemânatică

istoria se plictisise pe marile bulevarde
în care nu mai picurau mâini sincere
în care nu există răbdări îmblânzite
şi infiniri să se arunce la picioarele
tandre ale Animalului rănit
în războiul foilor


oameni cu gleznele înşurubate în asfalt
dădeau din cap obosiţi de aplauzele
cipciripiţilor confraţi de tăcere şi împuţinarea
zeilor mai mici împărtăşiţi ca ofrandă
rănitului dintâi
zoreau
gurile rele
gurile bune
şi un puţin inventat prea devreme
să ofere


adevăratul scop pentru care s-au sinucis îngerii


dacă m-aş putea vindeca de răutate
şi să am o întreagă nesfârşire de apă
la îndemână
păşirea la suprafaţa ei
cu certitudine ar fi fost
o nimica toată


dar nu am învăţat niciodată să înot
în trupurile femeilor mele

miercuri, 23 mai 2012

doar o neînsemnată parte

aleg timpul indiferent dacă are mijlocul gol
sau este încărcat de trupuri înşiretate
în singurătatea unei pietre coapte
dintr-un pumn de femeie tânără
şi imemoriabilele hore alergându-şi
picioarele împrumutate
deasupra unui absolut nimic

şi de ar fi fost să ne strecurăm
unul celuilalt în pleoape sărutul

doar tu mimai începutul

introspecţiune în adâncimea unui urlet

iubirea de sine a fost suma tuturor infidelităţilor
unde raiul poate fi găsit din greşeală
într-o scară adamică
aruncată în orizontul tuturor părţilor


şi dacă dintr-un punct de vedere a pune întrebări întrebărilor
ar putea fi considerată drept o altă imensă pierdere de timp
dubiile de tipicari sfârşesc în dubiile de tradiţionalişti
şi caută erori capitale în zâmbetul pierdut
nu mai puţin de vina
vinei


ca o scurtă introducere în mijlocul apei




şi aveai glasul plin de mine

poate ne împrietenim cu timpul
şi reuşim
să ne inventăm în totalitate
chiar dacă plouă cu răni
şi abia alergăm pământul
de durere


refugiul meu de piatră
amorţea curândul
mă căuta în oameni
până nu se mai auzea niciun zâmbet


iar când am să părăsesc acest loc
nu am să-ţi spun adio
nici bineţea binelui să-ţi cadă în plete
cu realitatea lor întreagă


şi pentru că nu e loc de monştri în lumea ta


mă voi întoarce din nou la mine

marți, 22 mai 2012

lacrimilor tale aproape verzi

nu-mi accept destinul fără încercări
şi însfârşiri numerotate în meniul zilei
ca o revenire din apropieri neîngânate
de ceilalţi care nu au reuşit niciodată
să devină cercuali


suntem cuvinte înşirate-n linie dreaptă
ca un numitor comun
pentru o singură dimineaţă prietenească
unde divinitatea este drumul înapoi
prin iarba neculeasă
cu lapte de mamă aşteptat de buzele crăpate
ale celor care urmează la rând


şi Dumnezeule cât de greu urmăm!

o altă fată morgană

zidurile de care îmi agăţ conturul umbrei
au încărunţit de aşteptare
în unghiile noi ale cărăuşilor de zile
care se aplecau îmbârligaţi
de răcnetul întunericului ce le cotrobăia prin vene
până în mijlocul sângelui


dacă m-ai iubi pe dinafară şi ţi-ai da seama
care este cicatricea ce o port în frunte
pentru a aştepta creşterea lumii


mă vei ierta?


sau doar mă vei şterge
mai puţin apăsat
din amintirea ta

luni, 21 mai 2012

în spatele pietrelor goale

te-aş împinge într-o adâncitură
unde te acopăr cu tot pământul din lume
dintr-un soi de habar nu am
fără puncte de suspensie la sfârşit


şi te-aş invita să adormi


dacă tot sprijin o singură umbră
lăsată în urmă de alţii
încă noi


apoi cine ştie
dacă te voi mai iubi în hohote

unei necrescute

ca să te plictiseşti
ai nevoie de o mână de originali
cu ochii limpezi de răbdare
o ruptură gravă între gânduri
şi un trăit în chinuri


minute întregi


în partea stângace a cuvântului
nu au rămas oameni
drept urmare ne-am apucat să-i inventăm
pe rânduri


dar a mai rămas o nerăbdare
în tălpaşii încă verzi
care nu îşi ascultau urmele cu nicio ureche
desfrunzită din obrajii încârlionţaţi
în hărmălaia clopotelor bătute într-o dungă
şi resturile dintr-o furtună


nevinovat de proaspătă

duminică, 20 mai 2012

neînceputului tău

cunoscătoriştii asfaltau scena cu pământ
şi constant
invariabilii călăuzeau dorinţele
celor care au reuşit să-şi îndrepte spatele
într-un punct uşor aplecat la începutul
găleţilor comune


dintre toate marile uitări
mândria ultimei rămăşite dintr-un zeu
căzut dintr-o ileană consânzeană
urmărea urletele aşternute
în pereţii îmblânziţi de ochi
şi luminile care împânzeau rănitul
cu vârfurile ascuţite îndreptate
aproape în sus


şi dacă noi suntem lumea întreagă
atunci cine este responsabil
pentru goana aceasta nebună
spre îmblânzire?

joi, 17 mai 2012

un alt fel de eu(G)

îmbolnăvit de glasul tău
până la deztimiditate
îmi ofer crucificarea în fiecare oră
amurgurilor
care îţi inundă pieptul împlinit
de plin
şi o idee mai împântecat
în luciditate

numai aşa
mi-aş urla viaţa din tine femeie

miercuri, 16 mai 2012

vând femei la bucată

dacă te arunci în binecuvântarea iubitelor mele
descompuse de viaţă în piruete obscene
dezvăţul de galben şi tu cât eşti de lung
îţi vor adulmeca moartea încolăcită
în tălpile sărutate de vină
până când pieptul îţi rămâne fără gânduri


într-o parte bună
o femeie copil sfâşia trupuri cu dinţii


şi glasul meu înainte de sfârşitul îngust al unor pereţi fericiţi
cu spatele deschis de plânsetul monstrului
era purtat ca un viciu
chiar dacă unele guri răutăcioase afirmau
că este artistic


să poţi muri a doua oară

marți, 15 mai 2012

un singur sens dar mai mic

cea mai mare nedumerire a mea eşti tu
adormită sub umărul unui câmp închis
în pleoapele unde odinioară atârna
un imens nimic
şi un chip răsfrânt din înfăţişarea pulpelor
femeilor mele voluptoase
care se lăfăiau
ca o primăvară renunţată în colţurile ochiului


de fiecare dată
două tăceri mai mici
îmi înnoadă creierul până la ultimul cuvânt
şi nu se mai aude nici seara
nici tu zămislind


bărbaţi




cuvinte interzise şi eu tăind orizontul diametral

ai reuşit să cureţi umblarea de trecuturi provinciale
până nu au mai rămas urmele urmelor
eu asmuţit de o singură parte curată
şi porţile cusute la gură de îngrozirea trupurilor
scurse în pauzele publicitare


zidurile de carne se prăbuşeau insistent
într-un orizont tâmpit
unde hoţii de sfârşituri şi depresia mea intelectuală
omul năpădit de murire şi desfrânarea neînfricaţilor


se înfruntau în linie dreaptă


dar străzile îţi sângerează în pălmi
în fiecare început de viaţă când aduni aerul rămas
dintr-un orgiastic cor de greieri educaţi să tacă
în anotimpul destinat culorilor
şi stiletul ce îl porţi între coaste


pentru a înjunghia regine

luni, 14 mai 2012

o perdea de umbre sângerau tăcerea şi chipul tău răstignit din mine

ţi-am trezit dimineaţa cu mâinile încercuite
de somnul tău lung
unde câteva resturi de întuneric pătau cearceafurile
cu răspântii peste care nu a trecut niciun prezent simplu


aceasta este raţiunea pentru care arunci cuvintele
la sfârşitul anilor şi cumperi altele
de la cei care au renunţat să vorbească
despre realitatea ta de sinceritate
în care nu este permisă nicio orizontală de bunătate
este mai degrabă o modalitate de a te scălda în beznă


acolo unde se prăbuşesc adâncimile tuturor treptelor


când braţele oamenilor încetează
iubirea picură urmele tălpilor deschise
şi nu mai poate fi numită
o pomană între doi zilnicari care bătătoresc timpul
ci respiraţia mea
peste care te trezeşti în dimineţile


când nu sunt mort

duminică, 13 mai 2012

mi-am topit mâinile în glasul tău şi era abia luni

îţi ciopârţesc numele până nu mai rămâne
niciun prenume viu
chiar dacă timpul nu l-am avut niciodată
cu dreptatea în picioare


doar întretimpul


pentru că aici te-am găsit ultima dată
aplecată în nesimţirea podelei
unde deşiretai glasul meu
încâlcit între lacrimile părăsite de unii şi de alţii


cu poftă

rămâi în glasul meu ca o lume întreagă


goală de toate gândurile
te arunci în trupul curat al caldarâmului
unde un cuplu de ore
adulmecă trecerea ultimilor născuţi
din mame de unică folosinţă
şi îmbrăţişezi amintirea paşilor
cu ochii îmbrăţişaţi de oameni
aproape albi de la atâtea învieri


plouă cu vineri
ca un dezmăţ întâmplat
şi nu există demoni cu autobiografie
doar o grămadă de lehamite
în liniştea dinaintea


ispitirii

sâmbătă, 12 mai 2012

sunt viu mă

într-un amurg dionisiac unde nu există memorie
eu scriu de la începutul vieţii fiecăruia
despre sălbatici dresaţi cu arătătorul
şi bulevardieri norocoşi
ce au devenit una cu pământul
urcat pe sub unghiile animalului rătăcit
în gura târgului


ca un cerber


pentru a supravieţui arunc libertăţile de pereţi
de lume
de urcare
de gânditul aproape
de viaţa stâlcită-n culori
şi de sărutul tău plin
de urlet


în partea a doua a trupului
atârnau sensurile mele
sleite de figurile apollinice
născute din beţia simţurilor
şi a omului punte
chinuit


de renunţare

poem georgiastic

glasul tău
picura albul fără mâini
în umărul stâng intimidat
de umbre
până mi-a spălat ochiul de culori

de cuvinte

de asta îţi compun viori
în liniştea lemnului
să-ţi alung alungirea
departe

în mine

vineri, 11 mai 2012

înaintea ochilor tăi răsăritul

lihnit de bătrâneţe
un munte infectat de picioare
şi-a ucis moartea de şapte ori
până să înţeleagă timpul aşternut
în pietre


a urmat liniştea


până în creştetul umerilor
şi eu sprijinind aerul
din care nu eram sigur
dacă voi mai ieşi în viaţă


după preţul cântărit în oameni
numai Dumnezeu mai era în stare


să fie viu

joi, 10 mai 2012

pentru o singură dată în stare gravă

căutarea imediatului
a deschis cu o voce stricată
pământul îngălat de trupuri


puţine


şi un alt fel de tu
dintr-o imagine simplă
îşi aleargă minţile până la epuizare
într-un colţ al mesei
peste care atârnă aerul curat ca un ştreang
de sinceritate
pentru cei care îşi schimbă pielea
odată pe an


de asta îţi mărturisesc iubito că timpul
nu are măreţie
este doar o întindere de clipe fără conştiinţă
căruia îi poruncim cumva


să aibă dimineţi

miercuri, 9 mai 2012

new document

sincer
m-am săturat să mă caţăr
în conştiinţa umărului
sufocat de bezna care îţi curge
din ultimul ochi de sticlă
unde ne-am admirat amândoi
unghiile goale
şi respiraţia deşirată
de foame


sunt sătul să mă arunc
din trecut în trecut
să număr din doi în doi
umbrele abandonate
în noi
şi să învăţ să râd
de fiecare dată


când culeg lumina
pe furiş

nu există nicio glorie într-un zid căzut

într-un genunchi tânăr se poartă ultima modă
aplecarea înaintatului
care părăseşte lumea din neştiinţa
înapoiului

din acest motiv eu scriu până la epuizare iubirea
pentru ca tu
oricare ai fi dintre iubite
să întorci foaia până la un punct
şi de la începutul rândului
să începi cu ultimii douăzeci de ani
inventaţi pentru oameni ca noi

plus de asta te întreb
dacă eu sunt murdăria ta
ce mai rămâne din mizeria lumii?

iar dacă zeul tău are dreptul să fie inegal
de ce eu trebuie să-mi port

braţele drepte?
A apărut o eroare în acest obiect gadget