[am fost şi eu cândva parte din tine]

aveam oasele frumos aliniate în ordinea culorilor
prin care a trecut împuşcătura
gândurile găurite pe datorie mă urmăreau
pe sub pământ
cum îmi schimb înfăţişarea
cum devin altcineva
perfect de palid

deasupra tuturor oamenilor vin alţi oameni
cu alt pământ în piept
cu alte hohotiri de carne moartă
să mângâie somnul celor rămaşi captivi
în jos

[Poem de cincisprezece minute:]

dacă ai răbdare îţi voi povesti câteva ceva despre nebunie

ca să înţelegi mai bine

ridicarea la cer

mama împlinise vârsta ucigaşului în serie

când a realizat că întreg cuprinsul cărţii

atârnă doar în mintea ei

a decis venirea la viaţă

pentru a purta mai departe numărul crimelor

neîntâmplate încă

pentru că realitatea este singurul conformism care se poate transmite genetic

aceasta a fost motivaţia care a condus la naşterea mea

în camera condamnaţilor la moarte

la o distanţă binefăcătoare de injecţia letală şi corpul ei

din care dansul

picura împuşcătură după împuşcătură

tot mai aproape de pământul tolănit în sufletul meu

ca un adevăr

am văzut mâini străine

îmi spălau întunericul de pe faţă cu un altfel de viitură

de unde se rostogoleau gardieni şi urlete

dar niciodată nu am auzit palmele mamei

înşirându-se moi

în spatele uşii

ce n-aş da să devin cearceaful

care îi acoperă moartea

[Partea care face diferența:]

de aici încolo drumul se clatină nevrotic
lovește cu pumnii oamenilor semnalele luminoase
care demonstrează existența arborilor oblici
din spatele automobilelor abuzate

pe aici se trece târâș
se scrâșnește din adâncul măselelor spre locurile libere
de unde zâmbește cea mai frumoasă rătăcire
spre bucata de tablă zincată
cusută atent înaintea tuturor mârâiturilor

automobilele putrezeau în brațele copacilor

Partea care scuipă ca un birjar:

dacă mâine ieșirea se închide într-un ochi tânăr
voi desena o frică de mână
chiar la începutul zidului plin de gropi
unde așteptarea
poartă și acum silabisirea gloanțelor
vântul se obligă să spulbere imitația orașului
iar pentru o clipă de albastru
aș vrea să mă văd plutind în cerul gurii
ca o sărbătoare fericită

câteva uși de unică folosință așteptau să îmi vină rândul

Primul capitol din partea care face diferența:

un anotimp tâmpit mă îndeamnă să râd orbește
să port ochelari de vedere în locul ochilor tatălui meu
să plâng în șir indian orașul încălțat în adidași
să citesc învieri și litere de o șchioapă
descompunându-se în vid
să fac transfuzii cărămizilor delăsate
și mai presus de toate
să intre ceea ce a mai rămas din mine
în mijlocul camerei

încăperea aștepta politicoasă să adorm de bătrânețe

Starea a doua la sfârșitul unei numărători inverse:

vina aparține doar celor bogați cu duhul
acelora care își beau cafeaua până la filtru
și învie în fiecare an de două ori
cu aceleași păcate în colțul buzelor

Starea a treia cu înjurături înainte:

în locul de unde mă ascund
femeile mă privesc ca pe o urmă de tăcere
care alunecă în sensul acelor de ceasornic
am limba uscată în dumnezeul vostru
am brațele încărcate de fum și pansamente
sunt un bărbat care își bagă și își scoate
în același timp disprețul
din inimă

pentru că am
și încăperi
și uși
și automobile
să-mi promovez din vreme bătrânețea neînvățată
în patru ani de facultate

pentru că sunt
cel mai frumos bărbat din poemul acesta