adormită sub umărul unui câmp închis
în pleoapele unde odinioară atârna
un imens nimic
şi un chip răsfrânt din înfăţişarea pulpelor
femeilor mele voluptoase
care se lăfăiau
ca o primăvară renunţată în colţurile ochiului
două tăceri mai mici
îmi înnoadă creierul până la ultimul cuvânt
şi nu se mai aude nici seara
nici tu zămislind
felicitari!minunat!
RăspundețiȘtergere