[e doar o altă zi]

care se caţără până adânc sub piele

şi ţipă isteric

dacă am împlinit vârsta care trebuie pentru un afiş alb

blonda ridică degetul mijlociu în dreptul iernii

întunericul i s-a aruncat în păr ca o bestie mecanică

şi nu mai vede să citească

gesturile bărbatului în care a nimerit

din greşeală

în frica hoardelor de rinoceri

şi-a depărtat picioarele

până când a ieşit frumoasă din frumuseţea mea

(DD)

[m-au urcat într-un copac să scutur toamna]

cu masca de gaze pe figură eram în baltă
cautam submarine inamice
mâncam ciorbă în pas alergător
și deșurubam timpul direct din sfertul academic
ca să nu uit de unde am plecat

lumea se învârtea în singurătatea arătătorului
imaginația animalului se comporta nebunește în podea
eram înainte și înapoi
lăsat și delăsat cu ani în urmă
de prima dată când am urcat viul tău imediat
cu nevinovăția încălțată
pe tocuri cui

--adevărul ardea răsturnat în mintea ta iubito--



(DD)

[dezbrăcata stare de fapt a condus lumea spre acum]

un loc construit dintr-o singură bucată

să încapă într-o zi

cât alţii neapărat mai lungi de un an

am făcut cerul una cu pământul

până când a devenit alb

imaculat

ca un aşternut dintr-un spital bolnav mintal

am trăit în apoi

eram un asfalt tânăr turnat în zadar deasupra ochilor tăi

fumai ţigară de la ţigară

scrumiera se simţea împlinită de scrum

ştia că nu o să se sfârşească niciodată

fumul din cameră

în fiecare seară umblai pe vârfuri să nu te doară dimineaţa

rămasă în călcâie

visai înfrângeri şi tratate de singurătate

trăiai din plin pe sub cuvintele mele ponosite

asfaltul puţin care ţi-a mai rămas

în privire

-- priveşte-mă cum tac înfiorător de tânăr--

(DD)

[Și am venit către marea liniște]

Aveam mersul cărunt. În ochiul tău negrul se zbătea de singurătate.
Era un altfel de vineri.
Curgea din venele noastre.
Spre niciunde.




(DD)

[nu ai cum să-mi demonstrezi predicatul din fotografia aceasta]

peste care ai atârnat peretele

ca o gelozie

toate blocurile au dreptul la o judecată feminină

înainte de marea prăbuşire alfabetică

iar tu eşti conştientă

că orice groapă abandonată nu ştie să supravieţuiască

fără un bărbat înăuntru

prezenţa cuvintelor care tac

mă îndeamnă să te iubesc pe numele mic

să fiu albastru când trebuie şi cerul gurii după fiecare rugăciune

silabisită în doi la începutul nopţii

dacă sapi în auzul meu o evadare uşoară

vei înţelege unde ajung toate păsările după libertate

sau

nu vei avea niciodată timp

să ai timp

(DD)

Cititorule să nu te intereseze niciodată lumea care a naufragiat în mine

Habar nu ai ce înseamnă să te arunci de viu în nebunia nebuniei!
Eu sunt cel care s-a născut mort.

De ce eşti furios pe mine?





(DD)

[nu ajung să zdrobesc liniștea între dinți]

pentru că nu latru niciodată în timpul lunii ianuarie
când am buzunarele rupte până la genunchi
și culeg risipă din viața mamei mele
care și-a aruncat respirațiile la pământ
și a învățat să tacă asurzitor
nu vânez iluzii într-un pahar gol
sunt de o blândețe înfiorătoare atunci când ucid
am mâinile încăpățânate
când îți stăpânesc copilăria
cu cel mai înalt rămas bun din lume
dintr-un cuvânt subțire de tablă
mi-am obligat privirea să nu mai țipe în sus
am devenit pustiu și tandru la începutul sânilor tăi
cu fiecare minut mai aproape de chemarea coliviei
am eliberat vrabia din mine
te-am dezbrăcat de frunze
până ai învățat să te hrănești sfioasă
din sfârșitul incert al ochiului mecanic
și a mai fost încă o zi ruptă din restul lumii
cineva sfâșia cu unghiile pacea dintr-un steag alb
pământul se învârtea ușor
din stânga spre sensul giratoriu
pentru că era al dracului de frig
când îți țineai pumnii larg închiși
în geaca mea de piele




(DD)