Persoane interesate

luni, 30 septembrie 2013

mă gândesc la zilele în care mă număr pe degete

[mă gândesc la zilele în care mă număr pe degete]
la florile postate cu sutele pe facebook
de parcă suntem grădini botanice
mă gândesc la nopţile când hoinăresc în largul unui nume de femeie
şi nu ştie nimeni
cât de lung poate fi un cuvânt
sau cât de adâncă este o cădere

mă gândesc că mâine este încă o zi de marţi
uriaşă
ca un război civil purtat în umărul nou-născut
al ultimei camere în care ne-am schingiuit monologurile
mă gândesc la toate partidele de sex sălbatic
plimbate prin cerul gurii ca nişte trofee
la tâmplele de lemn cioplite în dreptul lumii
la poemul care a fost stăpân peste un imperiu trecut prin sabie şi viol
mă gândesc cum sunt împins către inimă
de propriile margini
să pot fi răsfoit

dar nu am avut niciodată acces la ovarele nobleţii
nici la sălile de gală unde tu
dansezi


de una singură

duminică, 29 septembrie 2013

din mine

[din mine]
se rup dumnezeii vii şi dumnezeii morţi
unghiile abandonate şi unghiile de femeie
femeile curate şi femeile umblate
de prea multe graniţe

oameni
cu vieţile rătăcite până în adâncul palmelor
construiesc poeme
în oasele noastre vechi
până când mă îndemn să-ţi fiu literă
iar tu
aceeaşi tinereţe
pentru că în tine

toţi dumnezeii se lasă sărutaţi

pe buze

sâmbătă, 28 septembrie 2013

cred cu sinceritate

[cred cu sinceritate]
pământul
timpurile rupte de la rădăcină
un adevăr scris cu mâna stângă
peste care ne lovim copilul
chiar la începutul lui

realitatea se subscrie într-o amantă
are trupul gol până la ultimul rând
şi cu toate acestea este pătrunsă adânc
ruptă în bucăţi tiptile
ronţăită până la ultima picătură
degetele inerte ale unei duminici
femeia din păsări
în care m-am întâmplat
a înnebunit
de verde




marți, 17 septembrie 2013

[prin mine alergau cerbi isterici şi ambulanţe din secolul trecut]

[prin mine alergau cerbi isterici şi ambulanţe din secolul trecut]
încât iarba înceta să se mai numească
chiar şi animalele deveneau alt nume propriu şi mureau unele peste celelalte
cu mâinile adunate în dreptul abatoarelor
până la ultimul sacrificiu

şi ningea năprasnic în zâmbetul tău
jumătăţi de furtună
linişti uriaşe şi cifre de toate mărimile
guri ronţăite printre dinţi sălbatici
şi copaci sădiţi cu literă mare în sistemul de canalizare
mestecau bucăţi citeţe din sângele proaspăt deşurubat al unei femei
îmbrăcată în mine însumi şi în doliu ţipătul nostru
se tăvălea ca un viol

în spatele nemuşcat al frunzelor



vineri, 13 septembrie 2013

[apoi am muşcat din braţele ei un compromis cu buzele smulse]

[apoi am muşcat din braţele ei un compromis cu buzele smulse]
de toţi cei care l-au îmbrăţişat fără niciun motiv
cu picioarele blocului
cu unghiile roşii ale unei doamne cu etaj

am muşcat din el cu foamea unei singure note
ea mă aştepta tandru
tolănită într-un cuţit uscat
ucidea idei după idei cu pumnul ei rotund
de domnişoară
visa la poetul preferat
cum o privea lasciv din colţul cel mai îndepărtat al petrecerii
cu poezia goală şi brunetă în existul ei

m-am lăsat de mine în penultima clipă
când i-am prins din umbră mâna dreaptă
murdară de crime şi idei
pentru că la vârsta mea lumina este doar o poftă
curge zilnic pe sub pleoape
ca un ocean imposibil

de nisip

miercuri, 4 septembrie 2013

ai culorile şubrede iubirea mea

[ai culorile şubrede iubirea mea]
suficient de irezistibil să te smulg din tine până la ultimul zeu
să te arunc apoi
să te arunc de o mie de ori morţii
de parcă toate spânzurătorile s-au lăsat abandonate

într-o singură vrabie

adolescenţii din noi au rămas o invenţie dintr-un secol cu mănuşi de catifea şi curtezane

[adolescenţii din noi au rămas o invenţie dintr-un secol cu mănuşi de catifea şi curtezane]
în fond câte mărimi poate suporta sinele
de câte mâini goale până la refuz avem nevoie să ne reamintim războaiele din noi
deasupra cărora cineva a sculptat artistic
câteva frunze din plastic

aici este locul unde ne descurajăm reciproc
unde ne arătăm unghiile murdare de foame şi propoziţiile îmbrăcate în zăbrele
femeile cu buzele pline de ură şi sex
gropile săpate în dispreţ
şi toate cimitirele ca nişte aşternuturi
în răbdarea mea

pentru că ţigările fumate până în ultima clipă şi îniubitul încăperilor uşoare
nu au avut niciodată memorie
doar câteva ploi săpate printre noi
ca o furie tânără

la capătul celălalt al receptorului nu se mai aude nimeni

nici măcar oraşul

marți, 3 septembrie 2013

am tot mai des sentimentul că realitatea este doar un cuvânt

[am tot mai des sentimentul că realitatea este doar un cuvânt]
că adevărul este o virgulă
aşezată involuntar într-un punct
iar dacă tu eşti un cuvânt
iar eu un adevăr
mă întreb

cât de incomod trebuie să fie acest punct?!

acesta nu este un poem de dragoste

[acesta nu este un poem de dragoste]
nici măcar nu pute amorul în el
doare
şi cu toate astea chiar dacă doare ca dracu
nu este o referire la veşnica iubire poeţească
trasă de cuvinte şi încăperi dezbrăcate
cel puţin
este doar orânduirea compusă a mai multor imagini cu sufletul la gură
scrise într-o singură zi de frig
care dansează în pielea goală
prin ziduri
prin mine
printr-o curvă( regulată de două ori pe lună)
la avans
şi plată

acest poem este un gând indecent
o caricatură în marş nervos printr-o tipă oarecare
sub care mă adăpostesc

de mine

luni, 2 septembrie 2013

apoi ne-am apropiat de ultima dată

[apoi ne-am apropiat de ultima dată]
de parcă toată lumea ne-ar fi privit cu jumătatea ochiului stâng
cum ne păstrăm de mână iar sub noi
roşcatul umblat în picioarele goale se tocise
de atâta nimeni

pentru că în mine singurătatea se aude de cincizeci de ori
mai aproape decât într-o cameră goală
şi marginile ei nu au sfârşit
doar un tăiş confecţionat din oameni şi străzi
din cercuri şi întrebarea până când
aruncăm din noi

culoare după culoare

m-am lăsat de începuturi când

[m-am lăsat de începuturi când]
am mușcat din trupul meu femeia tânără
până la albul nemișcat al pielii
zilele fără soț și zilele proscrise
dumnezeii cuminți și dumnezeii impari
pe care îi port prin crâșme ca un vânzător de sclavi

aici se beau până la epuizare cuvintele
și toate rugăciunile de limba mai
aici
ne admirăm unul celuilalt genurile


suntem compromis până la epuizare și dumnezeu în același pat

duminică, 1 septembrie 2013

nu-mi sunt autosuficient

[nu-mi sunt autosuficient]
doar cer deschis din care nu se mai vede nimic
doar deschis ca un uriaș strâns de gât
un sus întreg și piciorul drept
din care nu se mai mișcă cifrele umede
ca niște păsări stoarse până la ultimul țipăt
ca niciun om în vârsta mea din stradă
în strada mea din urmă
în strada mea cu picioarele drepte
în tot aerul acesta stătut prin glezna ruptă a mamei
unde ochiul tatălui meu nu s-a întâmplat
încă
unde străzile mele s-au sinucis pe oameni
unde capetele alea au rămas definitive
și nu se mai știe nimic
din spatele meu
din răspunsul tău
și ultimul etaj
doi


A apărut o eroare în acest obiect gadget