lacrimilor tale aproape verzi

nu-mi accept destinul fără încercări
şi însfârşiri numerotate în meniul zilei
ca o revenire din apropieri neîngânate
de ceilalţi care nu au reuşit niciodată
să devină cercuali

suntem cuvinte înşirate-n linie dreaptă
ca un numitor comun
pentru o singură dimineaţă prietenească
unde divinitatea este drumul înapoi
prin iarba neculeasă
cu lapte de mamă aşteptat de buzele crăpate
ale celor care urmează la rând

şi Dumnezeule cât de greu urmăm!