Persoane interesate

vineri, 31 august 2012

colecţionarul de viaţă


pereţi cu uşile deschise
te sărută
de la începutul drumului
până la sfârşitul vieţii
când stăpânul de moarte îşi cântăreşte cuvintele
în zâmbetul pisicilor care aleargă
din mână în mână

dacă aş fi mai viu
decât muntele pe care îl porţi la gât
ţi-aş dărui o floare cu sângele fierbinte
un glas cusut în marginea ofilită a drumului
unde îţi ascunzi trupurile de seară
apoi te-aş asculta

cum îmi descifrezi nopţile
din buricul degetului


joi, 30 august 2012

aruncă-mă în tine până mă satur de viaţă


te port în mijlocul lumii
ca pe o culoare
despre care nu ştie nimeni
din când în când îţi şterg trupul
de ploi
şi te învelesc în sângele meu
să nu tremure în tine
noaptea

în sânii tăi rătăcesc trepte
munţi cu păsări pe umeri
şi un acoperiş cu fruntea goală
sub care se risipesc tăceri
zâmbete
şi noi

străini 

luni, 27 august 2012

ultimul înainte şi ferestrele cu buzele roşii


mamă
îţi privesc înaintele
cu ochi tineri
sunt timpul
pe care l-ai adunat în tălpi
ca pe o mantie de cuvinte
pe care mi le adormeai
la sfârşitul umărului

de asta am rămas în urma
urmăritorului de cale
să îţi şoptesc la ureche
cum se îmblânzeşte

un om

murdăreşte-mă de viaţă


poţi să îmi vinzi boala
cultivatorilor de înţelepciune
poate se vor îmbolnăvi de moarte
tocmai acum când memoria scurtă
mi-a rămas mică

şi dacă mintea mea este o locuinţă goală
trebuie să fiu atent cum o mobilez
poate va rămâne loc
şi pentru câţiva porumbei

ieri
am văzut peşti măcănind în spatele uşii
spre zâna zânelor care invada spaţiul cuminte
al unui ins
îşi urmărea degetele de la picioare mişcându-se
şi râdea în hohote pentru că orice şef are o şefă
iar acolo unde se duc rândunelele
cineva

tocmai a împlinit cincizeci de kilograme

sâmbătă, 25 august 2012

înluminatul şi femeile purtate în umeri


exact când am început să construiesc o piatră
spre centrul pământului
au început crimele
mureau pe capete
la început meşterii
nu îşi mai înţelegeau glasurile
iar din mâini le crescuseră guri ascuţite
o molimă le sfârtecase pielea
prin care se vedeau străzile cu sens unic
gâlgâind
înecându-se
tuşind de nerăbdare
viaţa
iar la însfârşit
s-au îmbolnăvit pietrele
de înălţime

în imediata vecinătate a muriţilor
ultimul Dumnezeu îşi clătea tălpile
în tinereţea unei doamne cu buzele roşii

şi în părul ei ningea năprasnic


desfac borcanele de cuvinte
tu râzi desenând umbre
iar herghelia de peşti albaştri brăzdau cerul moale
până când descopăr cu stupoare
cuvintele sunt la fel de goale ca şi zeii

şi ca urmare a acestei sperieturi
nu ştiu dacă astăzi
voi avea bunul simţ să mă ţin
de mână

oraşul rămăsese dezbrăcat
neputincios
gemea
urla până în măduva bulevardelor
şi abia atunci a început să primească vizite
abia atunci a redevenit un context oarecare
o imaculare
unde se ascundeau culorile
ca o forţă de muncă închiriată

în colţul din dreapta jos al acestei pagini
este corpul singurei femei peste care nu atârnă
niciun cuvânt
are ochii aruncaţi în alţi ochi
şi se tăvăleşte în naivitatea unei majuscule

până la sfârşitul rândurilor

miercuri, 22 august 2012

eu şi resturile noastre blestemate


într-un jurnalier se păstrează oameni
cu mâinile construite
într-o foaie de observaţie
imediat în vecinătatea unui câmp de luptă
unde se negociază
o săptămână de libertate

doar urletele au capul întors
într-un buchet de inimi 

luni, 20 august 2012

poem cu literele sculate


patimile tale
de femeie răstignită
se proclamă stăpâne
într-un singur trup
unde zace îngropat
un batalion întreg
şi vreo trei generali
cu frunţile deşurubate de poftă

ieri
te plângeai că te dor sânii
de greutatea albului
însă la marginea blocului
vreo doi inşi cu trupurile pline
te felicitau pe la spate

aş înfiinţa o realitate neîngrijită
în pieptul unei curve
imediat pe stânga la intersecţia nesemaforizată
unde latră o lumină puţină
ca o stricată

tu
ai realitatea în poşeta de seară
şi o scoţi de fiecare dată
când vrei să te protejezi

de felicitări

gravity


după ce te voi îmbrăca în moarte
o să îţi mărturisesc greutatea cuvântului
în care m-am născut
şi mă voi înconjura
cu sinceritatea îndepărtării tale

sunt doar o clipă
în culoarea aceasta

sâmbătă, 18 august 2012

scrisoare dincolo de viaţă


nu te-am văzut niciodată măturând cerul
de întuneric
preferai să colecţionezi tăceri
şi să le porţi în jurul inimii
ca pe nişte funii cu degetele osoase

îţi alergam umerii între seri
se decojeau singuri din îmbrăţisări
şi murdăreau podeaua
cu umbra lor

dar tu nu aveai gura construită încă
nu ţi-au plăcut foarte mult cuvintele
oricum se găsesc cu sutele
abandonate în toţi pereţii
pe care îi aduni în largul ochiului

poate de asta nu m-ai găsit
când dormeai în tâmplele mele
aveam pieptul deschis până la sânge
dar nu îmi vedeai costele din spatele inimii
nu îmi auzeai mâinile urcând
în coapsele tale

o lume întreagă se citea în ochii tăi

la marginea camerei a murit
o fată tânără
avea buzele încă limpezi
când au găsit-o treptaşii
doar zâmbetul i se scursese la pământ
chiar lângă palma stângă
în care mai ţinea încleştat

sărutul meu

vineri, 17 august 2012

gustul nopţilor tale


dacă aş fi un cer limpede
nu mi-aş visa mâinile niciodată
căutându-se
m-aş îndepărta în largul pământului
sub care mi-ai îngropat lacurile
şi aş asculta ţipătul viorii

iar liniştea
din vârful aerului unde îmi urci dimineţile
în pas de deux
în pas de trois
mi-ar acoperi trupul
cu un zâmbet
cu o viaţă
cu totul

m-aş abandona
în spatele sângelui tău
tu
îmi vei desena mâinile pe hârtie
ca să îţi acoperi plânsul
în tăcerea lor

din acest motiv
nu am căutat răspunsul
într-un alt răspuns
nici goliciunea trupului meu
nu se auzea în murmurul
buzelor tale

înpântecatul şi sfârşitul lumii


cu degetul
am găurit verdele
dintr-un adevăr simplu
avea buzele vinete în adâncul oglinzii
îi acoperea sângele
ca o haină cu dinţii ascuţiţi
într-un caldarâm sufocat de gurile
unde şchioapătă
o lume întreagă

numai pentru asta
aş alerga în trupul tău

cu mâinile curate

nemuritul


Nu mi-am propus să caut lumescul la bani mărunţi. Abia apuc să mă aflu pe mine. Îmi cunosc doar numele. Îmi aud bătăile inimii. Sunt viu. Dar cine sunt eu? De ce îmi cunosc doar numele în bătaia inimii? Pot număra anii, simt trecerea orelor, ca nişte cuţite în miniatură, ca nişte numere mici de înălţime,dar nu îmi pot înţelege zâmbetul.
    De ce zâmbetul este o constantă în deplină legătură cu vărsarea de apă?! Lacrima este refularea sufletului, dar nu este un întreg, nu este o legiuire a trupului. Eu continui să trăiesc zilnicitatea. Doar timpul se scurge implacabil.
    Sunt viul din pământul acesta. Toţi purtăm acelaşi nume,scris la fel. Doar literele sunt diferite. Şi cu toate acestea, de ce suntem mai mult inimă decât chip în pământul acesta? O simplitate,poate fi atât de complicată,dacă este cumpărată pe rânduri, numere, sau bătăi de inimă.

joi, 16 august 2012

ziua care îşi rosteşte numele


dacă faci un nod
într-un pumn de apă
la sfârşitul unei mese cu picioarele retezate
din care a răsărit un soare domestic
vor cădea
două nerăbdări
două cuvinte
şi o singură iubită

cu degetele încruntate

apoi
se va aşterne liniştea
ca o noapte subţire
deasupra adunării de resturi
curate

trupul inert al băutorului de zile
nu avea şcoala terminată
doar pământul i se învârtea nebuneşte
în adâncul frunţii ca o auzire
a ultimului drum cusut în talpa dreaptă

se lovea cu pumnii în cerul gurii
dar nu se auzea nimic
nici seara scâncind la usă
ca o durere bună
nici lumina decojindu-se
din pereţi

scârţâind
gemând
ţipând
sânii tăi îşi ciocneau tâmplele
îndreptându-se către starea cea dintâi
când lumea
nu avea încă treptele construite în trupuri
nici mâinile nu ştiau să se acopere
cu alte mâini

miercuri, 15 august 2012

scrisoare cu porţile închise


cuvintele
sunt pline de gropi comune
atârnă în numele tău
ca o lumină
mică de statură

un alt înger
şi-a pus capăt zilelor
într-un trup de fată tânără

marți, 14 august 2012

hai să ne iubim o jumătate întreagă


dacă aş fi reuşit să îmblânzesc câteva litere
ţi-aş fi construit un alt eu
fără nicio virgulă
în locul picioarelor
dar nu am reuşit decât o grimasă
care a sfărâmat o statuie
apoi s-a prefăcut într-o muţenie
sub care îţi ascundeai bulevardul de hârtie
şi arborii cu bănci sculptate
în sângele frunzelor

însă
nu este nicio problemă
dacă într-o zi adunată
din resturile incendiate ale unui anotimp
oarecare
îţi vor creşte rădăcini curate
în largul ochiului drept

se vor afla
exact în locul unde se sprijină

sfârşitul lumii

luni, 13 august 2012

55


peste câmpia de hârtie albă
în care trăiau inimi cu spatele drept
un soare clăpăug indica ora cinci
când cele două iubite de ocazie
îşi ofereau sânii
samaritenilor de noapte

suntem autorii zilelor noastre
crescute ca nişte pereţi de linişte

şi trupuri uitate în trupuri

nu mai aud culorile
nu mai văd glasurile
nu mai ascultă privirile
stau tolănite în zilnicitate
şi caută începuturile
de la începuturi


tu şi tu-urile tale iar în mine restul lumii


dacă mâine te-aş dezbrăca
de întunericul ce îţi acoperă trupul
şi ai rămâne goală
în palmele iubiţilor tăi
goală
de toate sfârşiturile

mă întreb

în care ochi te vei arunca
pentru a respira albastrul

iar dacă îţi voi deşuruba sânul stâng
îmi vei mai auzi buzele
sărutându-ţi
începutul inimii?

duminică, 12 august 2012

lumea ta are buzele curate


femeie
cu pielea întinsă de mâini spălate
la marginea unei ape
cu pleoapele despletite
caută-mi chipul
în vârful degetelor

sunt gândul încolăcit ca o îmbrăţişare
de şarpe blând

şi în timp ce restul oamenilor
sunt desfrunziţi în faţa morţii
rând pe rând ca o numărătoare inversă
noi doi ne împletim gleznele
într-un cuvânt

de asta mă întreb
dacă ai vrea
să îmi citeşti noaptea
cu buzele cusute
iar într-un obraz limpede
îmi vei învăţa palmele să culeagă
îniubirea

este ora ceaiului

şi dumnezeul cu ochii sculptaţi în pământ
nu mai are ce să ne ofere
în afara de fiica tâmplarului
care v-a cioplit tâmplele
de lemn

vineri, 10 august 2012

un alt fel de ţipăt şi luminile stoarse de culoare


dacă pământul
şi-ar descoase gura din mijlocul trupului
ar mai rămâne doar arbori cu sângele cald
deasupra cărora timpul
îşi şterge picioarele murdare 

eu nu aş putea fi lumea
chiar şi dacă mi-aş întemniţa luciditatea
în burta unei balene

în ultimul anotimp învârţi viaţa pe degete
ca o legătură de chei
care nu deschide nicio moarte bună
într-un ochi de apă

poate numai aruncatul în sus
şi vreo două adâncimi de unică folosinţă
ar cerşi umbră
la sfârşitul palmelor

joi, 9 august 2012

netimp de cuvinte


sunt jumătatea de chip
în care păsări tandre pictează flori
cu zâmbetul înfluturit
în care oamenii nu stau pe loc
se alungesc unii în ceilalţi
ca un roi de culoare
domesticită

şi plouă cu nopţi sincere
din când în când

am existat între rândurile
unei înălţimi neumblate
dar nu ţi-am şoptit asta niciodată
cu mâna stângă

îţi ştergeam întunericul de pe umeri
tu îmi culegeai neliniştea
dintr-un trup
cu uşile încă tinere

şi era timp în glasul tău
şi era glas în timpul meu

miercuri, 8 august 2012

îngânditului ofer lume nouă

Dacă aş reuşi să mă definesc, aş fi liber să înţeleg care este valoarea pietrei ce mi-a crescut ascuţită, chiar din umărul drept, în care nu s-a sprijinit nimeni, niciodată. Dacă aş reuşi să urc în mine însumi, ar fi ca şi cum aş înţelege piatra care îmi ascute sprijinirea. Oare,cât aş fi de munte, dacă trupul meu nu s-ar sprijini în nicio sprijinire?

iubitei mele cu zâmbetul înviat şi restul zilelor


în fruntea mea
tu
desenând arbori
în pieptul tău
eu
deznodându-ţi sângele

şi dacă am fi ore
cine ar reuşi să ne cotrobăiască minutele
cine ne-ar număra lumina
de la sfârşitul degetelor?

prefer să te privesc cum torci
la mijlocul albului

declaraţie de nebunie


nu ai niciun corespondent cu realitatea
pentru că iubeşti mai mult frica de frică
decât mersul pe jos
iar muntele îl porţi ascuns în buzunare
ca pe o durere bună

dar încă îţi sculptezi numele cu litere mari
încă îţi deşurubezi zâmbetul înainte de culcare
şi te acoperi cu celălalt bărbat
în care nu se mai aude nimic

lumea
este doar un pat de spital
unde se tratează nedumerirea pleoapelor
în spatele cărora s-au ascuns greieri
cu picioarele amputate

în fiecare dimineaţă îţi deschizi trupul
să asculţi golul rămas între gratii
peste care nu se aude nimeni
murind
şi dacă m-aş putea inventa încă odată
aş alege să fiu culoare
sau punct de vedere
cu buzele proaspete

dar eu nu pot culege orele cu încetinitorul
nu pot muri ca şi tine de trei ori pe zi

şi cum nu au existat niciodată dumnezei sinceri
numai dumnezei pe hârtie
nu descifrez prezentul

doar caut în el ultimele cuvinte

marți, 7 august 2012

lumea în care au crescut braţe stângi


eşti frumoasă în orice parte a zilei
când îţi porţi îngeria
în degetele de la picioare
ca pe o lenjerie intimă

şi pentru că între coapsele tale
a umblat o lume întreagă de trupuri
nu îţi mai păstrezi amintirile pe hârtie
ci în vârful sângelui
ca pe un trofeu

de culoare

al doilea


dacă aş fi fost un perete simplu
ţi-ai fi odihnit ţipătul în părul meu
şi ai fi desenat minute cu limba
în cerul tavanului

mă întreb
cum arată ora pe dinăuntru
probabil
ca şi o altă cameră goală
unde uşile au ochii deschişi
permanent

luni, 6 august 2012

o răutate mai mică


ziduri sălbatice
în care trăiesc mâini
cu ochii căprui
au culorile despletite de bătrâneţe

nu ştiu dacă temerea mea aparţine lumii întregi
sau lumea este o frică
care se sprijină în două picioare
stângi
eu simt durerea la fel ca şi dumnezeul tău muribund
cu picioarele nebune
care adulmecă
alergatul în genunchi

doar orizontul are trupul curat

poem prostituat


cineva
ţi-a construit picioarele din bucăţi
de bulevardier în care aerul avea degetele umede
iar străzile mureau pe capete
la fiecare intersecţie
unde trupuri cu pielea întinsă
mimau culoarea roşie

şi pentru că eu am auzit cu dificultate timpul
şi împuşcătura dintr-o declaraţie
nu mai caut întrerândurile la bani mărunţi
de frică să nu îmi încurc mâinile
în albul orbitor unde tu
ai descifrat secundele
şi ai observat că nu există una singură

pentru această descoperire
oamenii te-au aşezat într-o lumină puţină
ţi-au rupt mersul de felină
ca să încapi mai bine într-un zâmbet

şi pentru că piciorul drept se zvârcolea
se împotrivea şi urla de supărare
l-au deşurubat până la sânge
a fost îngropat
într-o lună necunoscută
unde nu îşi mai aducea nimeni aminte
şi nu se mai auzea nimic

duminică, 5 august 2012

poem cu degetele retezate


nu ştiu cât de mult poate o culoare
să dispreţuiască realitatea cu degetele pline
de ochi sălbatici
peste care arbori dresaţi mimează mersul pe jos
iar femeile mele au picioare de pisică

sfârşitul
este la fel de mic de statură
pentru toată lumea

din acest motiv
orizonturile sunt împărţite în două mâini
cele în care nu se zăreşte capătul răbdării
şi cele desenate în acelaşi loc
de unde începe departele

prefer să alerg cu spatele
de fiecare dată când aud frunze
aplaudând metafore
din care nimeni nu pricepe nimic
dar şi mersul pe vârfuri în inima oraşului
de unde să privesc lacom
până la orbire
o stârpire nesfârşită şi măicuţe de companie
care plimbă în lesă peşti fericiţi
şi piciorul bandajat al animalului de la ora cinci






sâmbătă, 4 august 2012

arta culesului de pământ


într-un arbore cu tălpile goale crescuseră oglinzi
cu litere mari care scârţâiau
de o parte şi de alta a glasului
unui mut ce se scălda
în uterul mamei sale
iar noaptea se auzea în depărtare
ca o piele
cu nasturii descheiaţi la piept

şi se înmulţeau bătăile în trupurile uşilor

am prins un fluture de urechi
să-i ascult culorile
însă
nu l-a învăţat nimeni să moară
de tinereţe


plecatul de urgenţă şi cultivatorul de frici


oamenii
sunt ca tăişul unei săbii
înşiroiţi de pasiune în fiecare mână
unde sunt ascunşi tiptil
arbori gălăgioşi înşurubaţi cu forţa
într-un zbor de colţuri

în largul unui ochi de unică folosinţă
este un alt fel de culoare
în care sunt cusuţi pereţi
de umbră
sau cine ştie
poate sunt doar flăcări sălbatice
care şi-au sculptat guri de lemn
în puţinul ferestrei
pentru a vedea de aproape
cum s-a inventat

moartea

vineri, 3 august 2012

imnul trupului şi oraşul acesta blestemat


cine a inventat moartea avea amintirile curate
ca o noapte adormită într-o culoare
mică de statură
şi pentru că toţi ne pişăm pe oraşul acesta
şi pentru că noi suntem oraşul acesta
pământul şi-a deschis picioarele
să ne intre mâinile stângi
picioarele drepte
şi gurile împletite unele de celelalte

până la frumuseţe
A apărut o eroare în acest obiect gadget