Persoane interesate

luni, 24 decembrie 2012

omul cu vulturi la cap


uneori sădesc oameni în copaci pentru a li se amesteca iremediabil rădăcinile
mă hrănesc de la sânul unei femei de cuvânt
port în braţe răspunsuri şi ani nespălaţi care îşi picură paginile
până la ultima literă
în trupul jurnalierului care ascultă nimicul
cu urechile din spatele urechilor

aşa
nu ar mai putea înţelege nimeni care sunt oamenii
din glasul unui arbore
noaptea îngrămădită între frunze
ar avea întunericul ros de frică până la umeri
ca un covor de ţipete

atârnat sub pământ

vineri, 21 decembrie 2012

ultima fugă din fereastră

îţi scuipi frica în caldarâm
înjuri pământul să nască neîngeri
în locul acesta uitat de dumnezeu
chiar dacă ieri au murit pe capete
ultimele capitole dintr-o virgină
eşti conştient de faptul că orice faptă bună
nu rămâne niciodată
nepedepsită

joi, 20 decembrie 2012

în frigul acesta a murit un anotimp întreg


aud liniştea curgând
de-a lungul trupului tău în fiecare dimineaţă
când mă rogi să-ţi răspund
de unde până unde se poate vedea
o tăcere

în culoarea peretelui bate inima de copil
şi o întindere de păsări ciugulesc noaptea
din coridoarele aruncate în spatele pleoapelor
ca nişte ascensoare
spre nebunie

şi aveai douăzeci şi trei de ani


ah
deci tu eşti necredinciosul în care se ascunde
o închisoare de ani câineşti
ca un jurnal despre facerea lumii

duminica trecută am auzit o împuşcătură
m-am dus în camera ta
am bătut de trei ori şi pentru că nu răspundea nimeni
am chemat femeia care îţi păstra nopţile ocupate
să te strige
dar nu ai răspuns
un bărbat necunoscut care trecea întâmplător pe acolo
a spus că îţi poate sparge încuietoarea
şi astfel am intrat înăuntru
nu era nimic
nici măcar sângele îmbibat în pereţi

doar ecoul se auzea clar

la vreo câteva ceasuri au venit zece femei îmbrăcate în negru
m-au întrebat
ce se petrece aici?

absolut nimic
le-am răspuns
mi s-a părut că aud o moarte





marți, 18 decembrie 2012

jumătatea întreagă a unei ore

nu gândesc
nu văd
nu simt
sunt de fiecare dată început
şi sfârşit în aceeaşi înălţime
în fiecare dimineaţă îmi număr degetele de la picioare
şi îmi imaginez că sunt o piatră fericită
peste care au trecut jumătăţi de lumi
cu jumătăţi de picioare
râd
cad
cutreier
sfârşitul deja început al unei înălţimi
deasupra căreia trăiesc jumătăţi de ape
jumătăţi de inimi
şi degetele mele de la picioare

luni, 17 decembrie 2012

scrisoare deschisă unui stâlp de execuţie


nicio promisiune nu ajunge nepedepsită
pentru că nu a reuşit nimeni să urce un glas pe scări
doar într-o normalitate poţi vinde oameni la bucată
sau cu certificatul de naştere expirat
este timp de oameni şi nu de dumnezei

mi-a crescut în ochiul drept
un ţipăt
pentru că am palmele curate noaptea
la fel de curate ca şi o gară
la fel de albe ca un etaj al unei case ridicate
în sufletul unei dame proaspăt renovate
de pumnii iubiţilor de seară

în spatele umbrei trăiesc ultimele eve sincere
în mijlocul coapselor
tăcerea dintre ele miroase a bărbăţie
şi a foame

de asta prefer să mă las admirat în geamătul unei femei frumoase
până sub piele


ora de pauză

aş vrea să pot număra aerul
care îmi latră în vene ca un descreierat
dar am viaţa închisă la culoare
şi pielea de hârtie

în locul unde o întrebare doreşte să se sinucidă
nu a existat niciodată ecou
doar gări descălţate de peroane
şi un ocean întreg de greaţă

şi dacă viaţa mi s-ar rostogoli în viaţă
ce sens ar mai avea sângele copacului
îmblânzit într-o secure?

vineri, 14 decembrie 2012

exerciţiu cu femei


orice ar spune lumea
tu rămâi în continuare femeia
în care se îngroapă balenele
lunile
şirurile bocancilor de iarnă
şi toate dările de seamă

pentru că sunt dresorul de muşte
iar în mine trăiesc gropi tinere
frumuseţea ta îmi aparţine
cel puţin odată pe zi
numai din cauza asta stau în sinceritate
ca un piaptăn
şi privesc trandafirul condamnat la moarte
de restul lumii într-un etaj al unui lift
unde un om construieşte din nimic
un alt exerciţiu cu femei

joi, 13 decembrie 2012

ochiul în care s-a ascuns un deşert


uneori
când oraşul are riduri pe sub pleoape
îţi şterg
întunericul stropit în umeri
şi te acopăr cu tinereţea mea
până la o altă graniţă pierdută
între cuvinte

pentru că locul de unde culeg începuturile apei
are tăcerea limpede de adâncime
şi pentru că unele drumuri
nu le poţi îngropa suficient de adânc
să nu mai auzi niciun pas
cerşindu-şi viaţa

joi, 6 decembrie 2012

unei doamne

am fost avertizat la vreo zi distanţă că nu mai beneficiez de nicio culoare
în umărul drept trăieşte o altă femeie
cu toate cuvintele în pielea goală
în stânga doar o bătaie insistentă

am viaţa împărţită în numere
şi străzi neluminate
sunt aproape viu în piciorul drept
şi aproape predicat în celălalt
mai trebuie să-mi deşurubez urechea bună
apoi să-ţi dăruiesc ţie
toată auzirea mea

constructorul de înălţimi


am înţeles din ce parte cade pământul
când moare un nume
dintr-o înălţime de aer neîmblânzită
odată pe zi
când se poate descifra lumina
aruncată pe jos ca o murdărie
sau ca o lume întreagă

nu mă arunc de bunăvoie în niciun ochi de pisică
oricum nu ştiu să înot
în apele mici de statură
din care se adapă ultima turmă
de ziduri ghilotinate

aveai pielea amară la început
ca o noapte
unde nu şi-a obosit nimeni gândurile
poate de asta într-o bucată de viaţă
eu sunt bătrânul din fiecare capăt
iar tu
eşti trupul din care se naşte
o altă condamnare la moarte

miercuri, 5 decembrie 2012

scrisoare în pielea goală


sunt aproape om în culoarea asta
şi mi-am învăţat numele pe de rost
dimineaţa îmi este vie până la refuz
de arbori anonimi şi cartiere
tandre

sunt condamnat la viaţă
şi am sângele întemniţat în vene
îţi port în palme cuvântul împletit
iar nopţile îşi ţipă
poatele
în genunchiul de hârtie

sunt răspunsul
abandonat în cearcăne

şi am zâmbetul curat

marți, 4 decembrie 2012

nevasta fostului director


am deschis o afacere cu produse carnale
într-un arbore matrimonializat
de observatorii de noapte
în care s-au rătăcit ferestre google
şi cai sălbăticiţi de lătratul tastelor

ploua cu pământ limpede în tine
se înjumătăţeau zilele pe la colţul ochiului
iar elefanţi urbani îţi tropăiau
ca nişte apucaţi în vârful unghiilor
până seara târziu când mă părăseai
pentru jobul de mamă
iar eu îţi rămâneam
bărbatul dezbrăcat de maturitate
între sfârcurile purtate în palme
de o lume întreagă

luni, 3 decembrie 2012

războiul sincerilor


am învăţat să fiu viu
de fiecare dată când tu îţi plimbai ţipătul
de-a lungul respiraţiei mele
ca o năvălire
ca un asediu
o cădere perfect dreaptă într-o moarte
curată

există jumătăţile de ocazie
jumătăţile de oameni cu jumătăţi de sincerităţi
şi sferturile de ore căzute în genunchiul unei domnişoare
care nu a cunoscut niciodată cuminţenia
ridicatului în picioare

uneori
ai putea vedea urcând prin mine
gândurile tale ca nişte vene ruginite
apele sculptate în vârful degetelor
de oameni vechi care nu şi-au auzit niciodată foamea
şuierând printre coaste munţi întregi
femei cu sângele dezbrăcat de cuvinte
şi sfârcurile tari ale unei ane
care îmi zgâriau sărutul

dar am rămas mereu intact după o rătăcire
pentru că mi-am smuls dreptul de a uita
şi mă întreb dacă aerul
şi-a văzut vreodată umbra
lovind pământul

sâmbătă, 1 decembrie 2012

constanta drumului nedrept


eu consum cafeaua odată pe zi
de regulă fără apă
pentru că este mult mai dureros gustul
neînceput
poate din acest motiv nici nu suport ceştile
denaturează alegerea degetelor
prefer să-mi arunc toată foamea într-un pahar
pe jumătate întreg
şi să-mi alungesc orele până la nesimţire

în colţul unui munte cu personalitate
curge aroma unui anotimp feroce
şi este un întuneric aproape isteric
în spatele acestor cuvinte

într-o întindere de arbori abuzaţi
pământul nu şi-a pipăit niciodată umbra
oricum nu pasă nimănui din ce parte
alunecă o respiraţie
sau de câte ori a numărat cineva moartea

orice alegere
se poate oricând transcrie pe curat
nimicul
este cea mai frumoasă imaculare
în care m-aş putea ascunde
deşi o dezbrăcare de vechiul eu
până la începutul pielii
nu ar rezolva niciodată
dilema unei alegeri

A apărut o eroare în acest obiect gadget