te port în mijlocul
lumii
ca pe o culoare
despre care nu ştie
nimeni
din când în când îţi
şterg trupul
de ploi
şi te învelesc în
sângele meu
să nu tremure în tine
noaptea
în sânii tăi rătăcesc
trepte
munţi cu păsări pe umeri
şi un acoperiş cu
fruntea goală
sub care se risipesc
tăceri
zâmbete
şi noi
străini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu