dacă mâine te-aş
dezbrăca
de întunericul ce îţi
acoperă trupul
şi ai rămâne goală
în palmele iubiţilor tăi
goală
de toate sfârşiturile
mă întreb
în care ochi te vei
arunca
pentru a respira
albastrul
iar dacă îţi voi
deşuruba sânul stâng
îmi vei mai auzi buzele
sărutându-ţi
începutul inimii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu