netimp de cuvinte

sunt jumătatea de chip

în care păsări tandre pictează flori

cu zâmbetul înfluturit

în care oamenii nu stau pe loc

se alungesc unii în ceilalţi

ca un roi de culoare

domesticită

şi plouă cu nopţi sincere

din când în când

am existat între rândurile

unei înălţimi neumblate

dar nu ţi-am şoptit asta niciodată

cu mâna stângă

îţi ştergeam întunericul de pe umeri

tu îmi culegeai neliniştea

dintr-un trup

cu uşile încă tinere

şi era timp în glasul tău

şi era glas în timpul meu