Nu mi-am propus să caut
lumescul la bani mărunţi. Abia apuc să mă aflu pe mine. Îmi cunosc doar numele.
Îmi aud bătăile inimii. Sunt viu. Dar cine sunt eu? De ce îmi cunosc doar
numele în bătaia inimii? Pot număra anii, simt trecerea orelor, ca nişte cuţite
în miniatură, ca nişte numere mici de înălţime,dar nu îmi pot înţelege
zâmbetul.
De ce zâmbetul este o constantă în deplină legătură cu vărsarea
de apă?! Lacrima este refularea sufletului, dar nu este un întreg, nu este o
legiuire a trupului. Eu continui să trăiesc zilnicitatea. Doar timpul se scurge
implacabil.
Sunt viul din pământul acesta. Toţi purtăm acelaşi nume,scris la
fel. Doar literele sunt diferite. Şi cu toate acestea, de ce suntem mai mult
inimă decât chip în pământul acesta? O simplitate,poate fi atât de
complicată,dacă este cumpărată pe rânduri, numere, sau bătăi de inimă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu