declaraţie de nebunie

nu ai niciun corespondent cu realitatea

pentru că iubeşti mai mult frica de frică

decât mersul pe jos

iar muntele îl porţi ascuns în buzunare

ca pe o durere bună

dar încă îţi sculptezi numele cu litere mari

încă îţi deşurubezi zâmbetul înainte de culcare

şi te acoperi cu celălalt bărbat

în care nu se mai aude nimic

lumea

este doar un pat de spital

unde se tratează nedumerirea pleoapelor

în spatele cărora s-au ascuns greieri

cu picioarele amputate

în fiecare dimineaţă îţi deschizi trupul

să asculţi golul rămas între gratii

peste care nu se aude nimeni

murind

şi dacă m-aş putea inventa încă odată

aş alege să fiu culoare

sau punct de vedere

cu buzele proaspete

dar eu nu pot culege orele cu încetinitorul

nu pot muri ca şi tine de trei ori pe zi

şi cum nu au existat niciodată dumnezei sinceri

numai dumnezei pe hârtie

nu descifrez prezentul

doar caut în el ultimele cuvinte