doar o dată pe zi se aude albastrul

doar o dată pe zi se aude albastrul

eşti o zi întreagă sub respiraţia mea

seninul

care ţi-a alunecat printre riduri

se îmbolnăvise de limpede

şi era doar o stradă lungă cât un poet

unde uşile

sunt deschise până la muşcătură în albul ochiului

poate din cauza asta

nu ai reuşit să-mi citeşti niciodată

căpruiul

cu mâinile goale

vopsea albă peste genunchi

vopsea albă peste genunchi

patul aruncat în colţul ochiului

cearceaful murdar cu numele tău

şi ploile sărate de vineri

când ne amestecam unul celuilalt sângele

au avut întotdeauna gust

de femeie

propoziţie de îniubire

femeia în care mă sprijin are gust de astăzi

o lumină aproape

astăzi
mă voi dezintoxica de toate ferestrele
rămase în numele tău
până la cifra doi înfruntată
ca o înălţime bună de escaladat
păsările înfăşurate în mâini
au viaţa subţire
după ora nouăsprezece

adâncimea aceasta are douăzeci şi patru de cuvinte

adâncimea aceasta are douăzeci şi patru de cuvinte

cerul se năpustea căprui în dimineaţa

când tu

mi-ai umblat tăcerea în picioarele goale

înpăsărirea

este o boală a îngerilor

defilează prin oraş îmbrăcată în oameni

ca un semn lăsat să trăiască

luni seara

femeia mea

a zâmbit printre sertare

o palmă gânditoare mi-a acoperit destinul

de cuvânt mecanic

mă ascundea de întâmplarea cu uşa

în umbra căreia plângea cineva

oasele de şarpe

răspunsul la numele tău a învăţat să tacă

răspunsul la numele tău a învăţat să tacă

cât de mult roşu

ai putea să înveţi pe de rost

de sub respiraţia domnişoarei

alunecă seara

ca o piele subţire

aerul

elegant ucis între buzele noastre

iar din femeia

în care am auzit un minut de întuneric

nu a mai rămas decât această conversaţie

dintre o singurătate

şi dumnezeu

omul în care se ascund cuvintele

omul în care se ascund cuvintele

mi se întâmplă tăcerea

de sub pleoapa ta

când vreau să te ating nebuneşte

iar degetele să treacă prin nimic

direct în spinarea unei păsări

care doarme într-o cochilie de melc

melcul învaţă cercul

pe de rost

cercul se lasă cotropit de întuneric

şi din noi se văd camerele goale

atârnând

scurtă introducere într-o dragoste cu mâinile legate la spate

scurtă întroducere într-o dragoste cu mâinile legate la spate

accesul se făcea prin mijlocul trupului ei

aşadar nu aveai foarte multă viaţă de călcat în picioare

nici ziduri de ocolit

era doar o portiţă îmbrăcată sumar

deasupra căreia scria cu ochi mari

intrare

înăuntru

câteva şiruri încărcate de poftă

colţul ameninţător al unei respiraţii

şi trei scaune cu picioare de bărbat

aşteptau pe numere

să-şi potolească setea de mişcare

în numele acestei identităţi

şi mă întreb

ce contează cel mai mult

să escaladezi întunericul

cu tălpile altuia

sau iubitul femeilor cu prezervativ?

o iubire cu majuscule a fost războiul acesta

o iubire cu majuscule a fost războiul acesta

anii tăi

au creierii împrăştiaţi la capătul blocului

asta este cred

cea mai mare dezamăgire a mea

şi nu pentru că sunt alcătuiţi din două cifre

cu două glezne rupte greşit

la începutul naşterii

mai degrabă pentru înălţimea din trupurile lor

asta mă sperie pe mine

acest sus în partea raţională a unei inimi îndrăgostite a treisprezecea oară

de acelaşi bărbat

în care zilele au capitulat după un lung război civil

între posibilitatea de a plânge nestingherit

şi divorţurile pe capete

pe motiv de incurabilitate

oricum iubirea

este un fel de boală a oglinzilor

în oricare te-ai uita vezi doar chipul celuilalt

şi condamnarea ta

la subtitrare

pe viaţă

timp de gândire în urechea noastră dreaptă

timp de gândire în urechea noastră dreaptă

am avut un dialog lung cu un nume

care îmi spunea unde se află căutarea mea

acolo unde cuvintele nu mă mai ajută

însă

care femeie are toată viaţa la dispoziţie

să-mi asculte

tăcerea de atunci

un loc unde florile au muşcătura ascuţită iar literele umblă în pielea goală

sunt numere până în mijlocul sufletului

bulevarde fericite patrulează în venele mele

mâinele de la sfârşitul acestui astăzi este doar o altă culoare

în care se aude pământul învârtindu-şi umerii

dintr-o parte în cealaltă a unei camere

de oameni mari

am să mă îngrop în toate ploile tale

atunci când am fost construit afară era miercuri

atunci când am fost construit afară era miercuri

am desenat o tăcere la sfârşitul unui cuvânt despre nimic

mi-am băut minţile într-o cameră goală

şi te-am lăsat să priveşti în mine

o jumătate de zi

călcată în picioare

silabisesc arabescurile de pe flăcări

iar când fac dragoste mimez sfârşitul lumii

iubita mea

mimează începutul unui viol

şi doisprezece oameni care prizează îngeri

în serile cu cercuri la cap

s-au mântuit sărind în tine

chiar în timpul mersului

dragostea mea

pentru tine eu sunt fâşâitul şarpelui care a intrat în lume

o numărare a unui singur copil

despre care nici dumnezeul nostru nu aflase

că nu a copilărit niciodată

dar începea să fie

în propria lui

necuprindere

au trecut mai bine de douăzeci şi cinci de ani

au trecut mai bine de douăzeci şi cinci de ani

căderile mele

nu mai sunt la fel de mari ca în tinereţe

poate din cauza anilor care s-au depus pe sub piele

ca nişte tăceri imense

oameni trăiţi de oraşe întregi şi femei bătrâne de prea mult iubit

mă îndeamnă să aleg calea unei foi de hârtie

deasupra căreia nimeni nu şi-a lăsat vreodată călcarea

să fiu o foame

sau o moarte subţire în vârful unghiei

nu mă interesează nimic

nici măcar dumnezeul tău scris cu pereţi mari între litere

eu iubesc îngropările

maşinile de tăiat iarba şi vieţile altora

unde uşile sunt încheiate la toate cicatricele

iar gropile rămân cu mâinile întinse

după sinucidere

în mine se aruncă zilele greşite

animalele cu ochi albaştri şi regretele femeilor trecute

prin iubirea mea

nu mai duhnesc a viaţă cum a spus acum vreo zi poetul Petre Don

doar a privire şi bere la halbă

sunt un cărucior cu rotile

plin

de îmbrăţişarea ta

o cădere şi jumătate

o cădere şi jumătate

de vreo oră

am auzit lumina ochilor

cineva bun la suflet o întemniţase într-o respiraţie

unde eu

devenisem o jumătate de pasăre

cu o jumătate din genunchiul tău

în care se anulaseră toate zborurile

tu

o jumătate de peron

aruncată  lângă o jumătate de tren

în cârje

îmi aşteptai înălţimea

să redevină

pasăre

mâine te las să îmi desparţi mâinile în silabe

mâine te las să îmi desparţi mâinile în silabe

lumea este o imensă piesă de teatru

de aseară

când am reuşit să aud ploaia înăuntrul meu

prăbuşindu-şi identitatea literelor

în oraşul meu

zilele se numără pe degete

numerele se plimbă ţinându-se de vârstă

vrăbiile îşi ţipă mâinile la sfârşitul bălţilor

doar oamenii îşi abandonează unii în ceilalţi

cuvintele

în lumea mea

nu se aude nicio culoare înflorind

am străzile îmbrăcate în pungi de plastic

miroase a bătăi de inimă

sudoare şi herghelii de câini fără stăpân

cineva mi-a modelat chipul

fără să-i bag de seamă degetele

în ziua de apoi

unde ora exactă se dă după cum hotăreşte fiecare

doar atunci nu voi mai fi niciodată

urmarea cuiva

iubirea durează exact zece minute în acvariul ăsta

iubirea durează exact zece minute în acvariul ăsta

problema adevărată nu se află în privirea mea

tu  eşti aia care nu a ştiut niciodată să facă diferenţa

dintre o pasăre şi o respiraţie

ai împlinit aproape nouăsprezece seri

şi este de foarte multă vreme

astăzi

mi-am despărţit iubitele în sertare începute şi neîncepute

le-am smuls etichetele din umeri până nu au mai rămas decât mărimi

şi numere inverse dintr-o parte în cealaltă a trupurilor

doar una singură a rămas

să trăiască

cu numele întreg

pentru că avea iubirea transparentă ca un armăsar troian

cu mâinile încruntate de atâtea elene

sinucise pe sub cearcăne

la noi plata nu se face online

la noi plata nu se face online

ca să mă înţelegi

m-ai urmărit în taină

şi ai aflat că locuiesc în a treisprezecea seară

colţ în colţ cu o răstignire

în fiecare miercuri

cumpăr o pâine proaspătă

şi un kilogram de vin

zilnic

de la intrare îmi spui cuvinte porcoase

în timp ce te străbat

dintr-o cameră în cealaltă

când nu ai mai suportat

ai zdrobit uşa în umărul stâng

şi ai pătruns înăuntrul meu

m-ai văzut

cum împărţeam dansatoarelor

pâinea şi vinul

este ora cinei

ultimul cuvânt care a rămas în tine

ultimul cuvânt care a rămas în tine

nu ştiu sincer dacă sunt bolnav de mâine

sau de pulpele tale

am mirosit o singură culoare în toată viaţa mea

apoi

ţi-am lins tăcerea de sub tălpi

până când

din ţipetele tale a început să curgă

sânge

astăzi

am să te învăţ

roşul

o imensă rămânere în urmă

o imensă rămânere în urmă

ieri

m-am îmbătat lângă o întâmplată

avea vreo douăzeci şi ceva

ceva

nu ştiu

nu ştiu exact

dacă era o respiraţie de pasăre sau mâinile mele

frământându-i sânul drept

nu ştiu

câţiva ani după ora optsprezece

în orice caz

habar nu am din care parte ar trebui să mă auzi

cum îţi vânez pământul de sub picioare

azi dimineaţă am văzut un film despre nimic

întâmplata

mai avea încă buzele curate la prima împărtăşanie

se înfigea în răspunsurile mele

cu ochiul ei aproape verde

şi mă iubea de toţi dumnezeii

i-am mângâiat privirea desculţă

şi am intrat adânc în glasul ei

până i-a tăcut zâmbetul ascuns sub călcâi

ca o armă albă

apoi

după ce ne-am lipit aerul rămas

dintre respiraţii

îi priveam foamea

muşca bucăţi întregi

din gemetele mele

păsări de piatră

păsări de piatră

de fiecare dată când trebuia să fug din tine

am avut la dispoziţie o cădere imensă

un dialog acid cu mine însumi

pe care de altfel

nu l-am câştigat niciodată

o să-ţi mătur serile cu un rest de înger

tu mă vei strânge de inimă

până nu se mai aude nicio respiraţie

căzând

iar la sfârşitul zilei îmi vei cere

să construim un om

după chipul şi asemănarea noastră

despre propriile noastre căderi

despre propriile noastre căderi

cerul a devenit o uriaşă chiuvetă locuită de oameni
însă niciun om nu mai ştie să fie limpede
cum nicio chiuvetă nu a fost vreodată adâncă
şi plouă
de la începutul dimineţii
aproape limpede
aproape adânc
cu oameni

de mâine am să te încep

de mâine am să te încep

locul

unde pot să te scriu cel mai bine este în spatele casei

o masă cu toate amprentele mele îmbrăcate în rochii de mireasă

şi cuvinte folosite în pat

mi-au întors spatele

îmi puteai fi mireasă

numai dacă bărbatul din tine nu ţi-a fost copil

ci bucurie

pentru că unele femei vin pe lume

cu propriile biserici

cu propriile cuvinte

şi mă întreb atunci

cum ar fi iubito dacă ne-am căsători

într-o staţie de metrou

unde toţi oamenii sunt îmbrăcaţi

în mirese?

o îngeroaică pe jumătate bolnavă de mine

o îngeroaică  pe jumătate bolnavă de mine

chipul lui dumnezeu reuşea să se afle sub tălpile tuturor

dar nu l-am cunoscut niciodată

pentru că el nu are inimă

doar dreptatea

pe care şi-o conferă

singur

e o rădăcină în fiecare rug

iar tu

tăcerea mea

din care au început să crească

frunze

loc de dat la o parte

loc de dat la o parte

când tatăl meu a reuşit să-şi ajungă

în cameră mai trăiau câteva zile

şi zâmbetul unei femei între două culori

fără identitate

însă

distanţa dintre aceste două culori

nu se poate măsura dintr-o privire

pur şi simplu nu există atât de mult spaţiu

să arunci tot golul dintr-o uşă

care şi-a pierdut minţile

şi atunci mă întreb

tatăl meu este un om

sau

un poem?

scrisoare închisă unui culegător de arbori

scrisoare închisă unui culegător de arbori

mi-ai spus aseară când mă aşteptai să ies din altă femeie

că te-a prins un aer rece şi ai răcit între pulpe

atât de rău încât nu mai poţi citi din mine

niciun cuvânt sănătos

hai să fim serioşi

nu eşti a doua femeie care se îmbolnăveşte după ce a fost revărsată

într-o vitrină cu dulciuri

cum nici eu nu sunt pânza subţire a unei meduze

în care orice iubire îşi poate clăti tălpile

ce vină am eu

dacă

te-ai lăsat înconjurată de bărbaţi care mimează perfect

sângerarea căpătată după pierderea identităţii

orice ai face

obrazul tău nu are piele

nici inimă

sau adulmecare de lup

nici măcar dumnezei responsabili

nu mai trăiesc

între coapsele tale

era doisprezece fără un sfert şi încă nu trăia nimeni

era doisprezece fără un sfert şi încă nu trăia nimeni

fiecare bărbat
a urcat la un moment dat în monologul unei femei
a dus războaie stângi cu toate pietrele
şi a devenit tot mai curând
dictator malign
cu sine însuşi

însă

lumea nu se învârte pe toate părţile
câinii au toţi covrigi în coadă
ca nişte întâmplări minore
iar despre respirat
nu îţi pot spune mare lucru
bărbaţii au învăţat oricum să fie paşi de sex feminin
iar dictaturile
acelaşi monolog
murdar
de trepte

viaţa ca o turmă de păsări

viaţa ca o turmă de păsări

şi liniştea se poate memora

este doar un cuvânt în fond

şi cu toate astea nu vom prinde niciodată

începutul drumului

mereu ai fost împotriva libertăţilor

moştenite după tăceri întregi de oameni

mereu ai oferit nimicul la schimb

eu

un tricou în aceeaşi nuanţă de negru

o altă pereche de blugi

şi veşnicia prinsă în coadă

sau apelul pierdut

de la sfârşitul telefonului

naiba ştie

cu siguranţă ai putea să citeşti o carte

despre identitatea degetelor mele

să-mi descompui gesturile până la ultima zi

de când m-am născut

şi?

te-ar ajuta cu ceva

să-mi înveţi numele

pe de rost?

la sfârşitul acestei femei cineva a inventat o tăcere

mă întreb
cum aş putea să definesc absurditatea
din perspectiva unei conserve goale?

mai întâi
deşurubez fuga dintr-un om
căzut la pământ
apoi
îi şterg chipul din toate oglinzile
cu buzele pline de paşi
şi ascult lăsarea serii
într-un pahar gol

doar lângă o sete poţi discuta
despre nimic
nu-i aşa?

cuvânt înainte de prima zi

cuvânt înainte de prima zi

măsor moartea cu palmele goale

se caţără în pielea ta

ca o autostradă

străbătută în doar o sută de paşi

pentru că treptele

nu sunt decât în mintea mea

urcări furioase

curg venele prin gânduri

începutul limpede al unei camere

unde cineva

şi-a desenat o singură bătaie de inimă

în adâncimea unui cuvânt

vechi de câteva zile

răutatea femeilor mele a rămas

scrijelită cu unghiile

în sânge

ca o semnătură de externare din aşternut

muşcă din carnea mea

toate uşile îmbrăcate în vrăbii

din cauza faptului că nu le-am vorbit suficient de puţin

din cauza puţinului că nu le-am scris iubirile pe curat

sau a călcatului de pasăre

în care nu s-a întâmplat nimeni

cu toate literele

habar nu am

de ce partea dintre noi

are mereu acelaşi gust

de aer