mâine te las să îmi desparţi
mâinile în silabe
lumea este o imensă
piesă de teatru
de aseară
când am reuşit să
aud ploaia înăuntrul meu
prăbuşindu-şi identitatea
literelor
în oraşul meu
zilele se numără pe
degete
numerele se plimbă
ţinându-se de vârstă
vrăbiile îşi ţipă
mâinile la sfârşitul bălţilor
doar oamenii îşi
abandonează unii în ceilalţi
cuvintele
în lumea mea
nu se aude nicio
culoare înflorind
am străzile
îmbrăcate în pungi de plastic
miroase a bătăi de
inimă
sudoare şi
herghelii de câini fără stăpân
cineva mi-a modelat
chipul
fără să-i bag de
seamă degetele
în ziua de apoi
unde ora exactă se
dă după cum hotăreşte fiecare
doar atunci nu voi
mai fi niciodată
urmarea cuiva
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu