au trecut mai bine de douăzeci
şi cinci de ani
căderile mele
nu mai sunt la fel
de mari ca în tinereţe
poate din cauza
anilor care s-au depus pe sub piele
ca nişte tăceri
imense
oameni trăiţi de
oraşe întregi şi femei bătrâne de prea mult iubit
mă îndeamnă să aleg
calea unei foi de hârtie
deasupra căreia
nimeni nu şi-a lăsat vreodată călcarea
să fiu o foame
sau o moarte
subţire în vârful unghiei
nu mă interesează nimic
nici măcar dumnezeul
tău scris cu pereţi mari între litere
eu iubesc
îngropările
maşinile de tăiat
iarba şi vieţile altora
unde uşile sunt
încheiate la toate cicatricele
iar gropile rămân
cu mâinile întinse
după sinucidere
în mine se aruncă
zilele greşite
animalele cu ochi
albaştri şi regretele femeilor trecute
prin iubirea mea
nu mai duhnesc a
viaţă cum a spus acum vreo zi poetul Petre Don
doar a privire şi
bere la halbă
sunt un cărucior cu
rotile
plin
de îmbrăţişarea ta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu