adâncimea aceasta are douăzeci
şi patru de cuvinte
cerul se năpustea
căprui în dimineaţa
când tu
mi-ai umblat
tăcerea în picioarele goale
înpăsărirea
este o boală a
îngerilor
defilează prin oraş
îmbrăcată în oameni
ca un semn lăsat să
trăiască
luni seara
femeia mea
a zâmbit printre
sertare
o palmă gânditoare
mi-a acoperit destinul
de cuvânt mecanic
mă ascundea de
întâmplarea cu uşa
în umbra căreia plângea
cineva
oasele de şarpe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu