lumina de la capătul luminii
chipul nu are
suflet
este doar o imagine
asta a dăruit
creatorul lumescului
o imagine
suntem toţi
imaginea lui până la dispreţ
o apă lungă
şi un pământ
aproape întreg
ce rol are o
singură oglindă fără raţiune
este doar un urlet
nimic mai mult
un nimic de urlet
şi lumea întreagă
vopsită în alb
el a sculptat-o în
imaculat
apoi a pângărit-o
de la bun început
însă
cine avea tupeul să
protesteze
dacă nu era nimeni
doar el însuşi?
în alb
se ascund toate
începuturile caligrafice
viaţa cu luminile
zidite
ca o linie
îndreptată în sus
dar nu înălţimea
geometrică
nici spatele
formelor
marginea unui
paradox şi cerul liber de sfinţi
nu ştiu exact
sau nu-mi dau voie
să ştiu
nu mi-am numărat
niciodată coastele
nici bătăile inimii
nu ştiu care este
numele meu
poate ar trebui să
găuresc cercurile
să mă hrănesc din
foamea ta
să îmblânzesc
şerpii
să îmi cos gura
de gura ta până
învăţăm ce este iubirea
repet
nu ştiu nimic
sau nu vreau să
ştiu
un punct pe care nu
cred că îl voi înţelege niciodată
