te-am îmbrăcat pădure
în obrazul drept
s-a ofilit urma
acelei muşcături
din vremea când ne
iubeam nebuneşte
anotimpurile
poate că fiecare
dumnezeu a trăit la un moment dat
printre oameni
a iubit ca şi ei
a plâns ca şi ei
la propria lui
moarte
multe s-au
întâmplat în obrazul acela
cine mai ştie
oricum
sunt atât de bolnav
de mine
încât
fiecare bucată de
beznă
care îşi picură
ascuţirea
în trupul tău
nu este nimic
altceva
decât un dor
un dor nenumărabil
Ma inclin! Doar atat pot sa fac...
RăspundețiȘtergere