războiul sincerilor

am învăţat să fiu viu

de fiecare dată când tu îţi plimbai ţipătul

de-a lungul respiraţiei mele

ca o năvălire

ca un asediu

o cădere perfect dreaptă într-o moarte

curată

există jumătăţile de ocazie

jumătăţile de oameni cu jumătăţi de sincerităţi

şi sferturile de ore căzute în genunchiul unei domnişoare

care nu a cunoscut niciodată cuminţenia

ridicatului în picioare

uneori

ai putea vedea urcând prin mine

gândurile tale ca nişte vene ruginite

apele sculptate în vârful degetelor

de oameni vechi care nu şi-au auzit niciodată foamea

şuierând printre coaste munţi întregi

femei cu sângele dezbrăcat de cuvinte

şi sfârcurile tari ale unei ane

care îmi zgâriau sărutul

dar am rămas mereu intact după o rătăcire

pentru că mi-am smuls dreptul de a uita

şi mă întreb dacă aerul

şi-a văzut vreodată umbra

lovind pământul