uneori sădesc
oameni în copaci pentru a li se amesteca iremediabil rădăcinile
mă hrănesc de la
sânul unei femei de cuvânt
port în braţe
răspunsuri şi ani nespălaţi care îşi picură paginile
până la ultima
literă
în trupul
jurnalierului care ascultă nimicul
cu urechile din
spatele urechilor
aşa
nu ar mai putea
înţelege nimeni care sunt oamenii
din glasul unui
arbore
noaptea îngrămădită
între frunze
ar avea întunericul
ros de frică până la umeri
ca un covor de
ţipete
atârnat sub pământ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu