[nu-mi
sunt autosuficient]
doar cer deschis din care nu se
mai vede nimic
doar deschis ca un uriaș strâns
de gât
un sus întreg și piciorul drept
din care nu se mai mișcă
cifrele umede
ca niște păsări stoarse până la
ultimul țipăt
ca niciun om în vârsta mea din
stradă
în strada mea din urmă
în strada mea cu picioarele
drepte
în tot aerul acesta stătut prin
glezna ruptă a mamei
unde ochiul tatălui meu nu s-a
întâmplat
încă
unde străzile mele s-au sinucis
pe oameni
unde capetele alea au rămas
definitive
și nu se mai știe nimic
din spatele meu
din răspunsul tău
și ultimul etaj
doi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu