[apoi
ne-am apropiat de ultima dată]
de parcă
toată lumea ne-ar fi privit cu jumătatea ochiului stâng
cum ne păstrăm de
mână iar sub noi
roşcatul umblat în
picioarele goale se tocise
de atâta nimeni
pentru că în mine
singurătatea se aude de cincizeci de ori
mai aproape decât
într-o cameră goală
şi marginile ei nu
au sfârşit
doar un tăiş
confecţionat din oameni şi străzi
din cercuri şi
întrebarea până când
aruncăm din noi
culoare după
culoare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu