după ce au trecut cârdurile de gloanţe revoluţionare

cu steaguri şi pancarde pe care zeci de litere de mână

cereau căderi după căderi şi majuscule

în locul lor

eu am fumat prima ţigară din viaţa mea

afară printre ruine

cu un elicopter deasupra tuturor gândurilor

am tras adânc fumul în piept până când am simţit

viul transformându-se în cenuşă

şi pe tata gesticulând isteric să plec dracului

din mijlocul acelui război

necurat

m-a legat la ochi să nu văd o lume veche prăbuşindu-se

şi mi-a spus să mă las înghiţit de fotoliu

să privesc ca un surdo-mut în ecranul mare al telecolorului

cum lumea devine lume

iar eu un viitor din ce în ce mai capabil

să sfârtece cu unghiile burta fotoliului

şi să iasă afară ca un bărbat

nou-nouţ

când am ieşit prea mult din numele meu

şi am devenit un fel de astazi mediocru care scrie

lumea era deja îngrozitoare

de jur împrejurul meu se adunau tot mai mulţi pereţi

tot mai mulţi oameni alegeau să cadă din imagine

golul devenea din ce în ce mai gol

gloanţele revoluţionare din copilăria mea

se vindeau pe nimic în locuri publice

iar tata alerga dintr-un colţ în celălalt al oraşului

pentru o bucată de pâine neagră

fără conservanţi

ca să pot evada cumva din libertatea aceasta asumată

am ales să colecţionez femei şi timbre

să fotografiez cerul senin din gura iubitei mele

şi să devin tot mai neînsemnat

în ochii omului care m-a salvat de trecut

îngropându-mă de viu într-un fotoliu

din tinereţea lui

(DD)

din dragoste pentru cei care ţipă mult şi trăiesc puţin

mi-au dăruit o autostradă

construită din zece mii de cuvinte

cu forţă de lucru adunată de prin toate satele mărginaşe

cărora li s-a comunicat că precizia de care vor da dovadă

în asamblarea acestui cadou de noapte bună

o să le fie răsplătită conform standardelor

de luni dimineaţă

şi oamenii înnebuniţi de zâmbet şi mâini întinse au întrebat

lunea asta?

nu

lunea viitoare atunci?

sub nicio formă că este lună plină!

atunci când?!

în momentul când scriitorului o să i se facă foame

păi şi ce legătura are foamea poetului cu munca noastră cinstită?

când o să fie atâta foame în sufletul lui

voi vă veţi repezi cu o viteză de neimaginat

îi spargeţi uşa cu voinţă

şi luaţi tot ce prindeţi mai la îndemână că nici el nu mai are de unde

şi cadoul de noapte bună?

ce facem cu sfârşitul lui

îl ducem sau nu îl ducem până la capăt?!

nu vă faceţi voi griji faţă de asta

îl vom descoperi noi la un moment dat

căzut într-un şanţ

până la ultimul cuvânt

(DD)

deghizat într-un bărbat verb

cu sticla bine închisă în palmă
am zdrobit dintr-un singur urlet
fereastra din spatele căreia mulţimea scanda libertate
tuturor

era un gest de lehamite faţă de oamenii ăia care oricum
se vor organiza în potere
şi vor vâna ţipătul
fereastra spartă
până vor ajunge la trupul meu beat şi prăbuşit
în mijlocul bucătăriei
pe care îl vor declara subiect de jaf în numele răsculat al poporului

şi ca un romantic care deja a înflorit în vârful podelei
de la etajul trei
le-am spus să nu deschidă niciodată frigiderul
cu mâinile goale
pentru că foarte bine ar putea dispărea într-o clipă
şi ei
şi animalul meu de companie
şi canapeaua de unde urmăresc în fiecare seară după beţie
ştirile din piaţa universităţii unde s-a produs un alt ambuteiaj
în trafic





(DD)

în exact 365 de zile îţi voi spune data şi locul de unde

excavatoarele vor aduce la lumină

numele meu

vei aştepta cuminte în trupul tău de fată mare

fluierul care anunţă ieşirea din casă

drumul plin de gropi spre serviciu

bălţile riscante apărute după ploile torenţiale de miercuri

şi celelalte conversaţii despre absolut nimic

care te însoţesc pe tot drumul

foarte curând vei face o obsesie pentru un zâmbet

pe care l-ai primit deja înrămat

de ziua ta

prin urmare nu vei asculta nici de conversaţii

gropile vor deveni ca şi inexistente în călcâiul care te doare cel mai mult

iar apa inutil adunată prin bălţi

va seca la un moment dat

în fiecare zi vei scrijelii calendarul ortodox de deasupra fotografiei

rămasă de la maică-ta

cu numere şi x-uri

vei bate covoarele cu pumnii

strângând din dinţi şi vorbind de una singură

până când mai ţipă zâmbetul ăsta

din rama lui

şi iată cum au trecut toate zilele promise

au venit excavatoarele în număr mare

ca o promisiune şi-au căscat gurile lor de metal cu dinţi

şi ţi-au deschis pântecul atât de mult

încât

chiar şi zâmbetul din tablou a încetat să mai fie zâmbet

calendarul ortodox s-a desprins şi a cazut cu un zgomot înfundat la podea

iar dintre coastele tale de fată mare au apărut

ca o imensă hemoragie

un nume şi o mână

de copil

(DD)

Scurt tratat despre maică-ta sau( definiţia ilogicului după o gândire sustrasă dintr-un pahar de lemn)

Prietenii mei au început să latre în jurul propriei umbre ca niște fluturi turbați în jurul felinarului de la intersecția cu Doamna Mirela Nr 37 unde eu număram câte cărămizi mai am de urcat până în tavan. După o virgulă lungă cât o expirație am aflat. Erau exact 444 de minute până sus. În viciul meu exprimat caligrafic de fiecare parte a unei foi albe s-a întâmplat după un anumit timp de exersat nimicul. Un nimic cu patru picioare care defilează cât vezi cu ochii prin sufragerie. O sufragerie de zile mari. Mari sau Mary de la mentenanţă. Fata aia bine făcută care şterge pragurile de sub picioarele noastre bolnave să calce tot. Un tot care în umbra lui consideră că trebuie să acopere mobila din lemn de trandafir a doamnei în etate care locuieşte şi ea în sufrageria noastră. Atât doar că nu o vedem de fiecare dată. Dar îi recunoaştem obsesiile pentru ordinea publică a toaletei în care vin fluturii de ieri seară să migreze. Apoi a început doliul în jurul unei sticle goale de votcă. Şi am adormit. Unii în celelalte cu poftă!

Cobor tiptil însoțind respirația grea a bărbatului care o cotropea ca un mecanism din războiul stelelor. Cineva o adormise bine în patul ei. Apoi a plantat sateliți militari în carnea puțin umblată de alte suprafețe plane. Doar coborârea mea și respirația greoaie a bărbatului erau singurele puncte distincte. Singurele lucruri care se prăbușeau din gura ei. După un timp a început o nebunie de nedescris. Sateliții săreau în picioare cu două degete urlând prin aer cine a auzit primul coborârea. Carnea i s-a maturizat vehement în cei douăzeci și unu de ani de când visa războaiele altora. Frumusețea ei a lovit din picioare până când a rupt patul din toate puterile și a evadat pe ușa special desenată în podea pentru astfel de fugi. Când au venit să constate pagubele nu mai era nimic. Doar respirația bărbatului care o iubea. Coborând!