Prietenii mei au
început să latre în jurul propriei umbre ca niște fluturi turbați în jurul
felinarului de la intersecția cu Doamna Mirela Nr 37 unde eu număram câte
cărămizi mai am de urcat până în tavan. După o virgulă lungă cât o expirație am
aflat. Erau exact 444 de minute până sus. În viciul meu exprimat caligrafic de
fiecare parte a unei foi albe s-a întâmplat după un anumit timp de exersat
nimicul. Un nimic cu patru picioare care defilează cât vezi cu ochii prin
sufragerie. O sufragerie de zile mari. Mari sau Mary de la mentenanţă. Fata aia
bine făcută care şterge pragurile de sub picioarele noastre bolnave să calce
tot. Un tot care în umbra lui consideră că trebuie să acopere mobila din lemn
de trandafir a doamnei în etate care locuieşte şi ea în sufrageria noastră.
Atât doar că nu o vedem de fiecare dată. Dar îi recunoaştem obsesiile pentru
ordinea publică a toaletei în care vin fluturii de ieri seară să migreze. Apoi
a început doliul în jurul unei sticle goale de votcă. Şi am adormit. Unii în
celelalte cu poftă!
Cobor tiptil însoțind
respirația grea a bărbatului care o cotropea ca un mecanism din războiul
stelelor. Cineva o adormise bine în patul ei. Apoi a plantat sateliți militari
în carnea puțin umblată de alte suprafețe plane. Doar coborârea mea și
respirația greoaie a bărbatului erau singurele puncte distincte. Singurele
lucruri care se prăbușeau din gura ei. După un timp a început o nebunie de
nedescris. Sateliții săreau în picioare cu două degete urlând prin aer cine a
auzit primul coborârea. Carnea i s-a maturizat vehement în cei douăzeci și unu
de ani de când visa războaiele altora. Frumusețea ei a lovit din picioare până
când a rupt patul din toate puterile și a evadat pe ușa special desenată în
podea pentru astfel de fugi. Când au venit să constate pagubele nu mai era
nimic. Doar respirația bărbatului care o iubea. Coborând!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu