după ce ne-am potolit foamea de luni pline

după urcări şi coborâri pe marginea cuţitului
rămas în sufletul meu ca o corabie eşuată
fără nicio furtună la activ
am decis să avem amândoi ochii negrii
atunci când ieşim să ne hrănim cruzimea prin scările blocurilor

în spatele nostru o lanternă îşi înghesuia lumina în binele trotuarului
probabil cel care o ţinea în mână cu preţul vieţii
dorea să ajungă şi mai departe decât noi
aşa că l-am lăsat să ne întreacă
şi ne-am dat seama că respiraţia lui
urla de votcă cu mult mai departe decât putea lumina din lanternă
să ajungă

ne-am întors brusc unul spre celălalt
dar fără să ne învinuim cum făceam până acum
eu ţi-am dăruit un copac
tu ai tresărit şi ai spus cât îţi este de somn
dar nu te-am certat
ştiam prea bine ce înseamnă viaţa de noapte în trupul unei femei
aşa că te-am luat în braţe pe trei sferturi adormită
şi împreună cu arborele care se ţinea după tine ca un câine
am plecat










(DD)