dacă tu nu o să mai fii atât de subtil construită

pentru a mă înțelege atunci când număr sticlele
după nopțile băute
abia atunci ai șansa de a te ridica puțin mai sus de mâniile mele
de creatură născută pentru a umbla
de jur împrejurul zidurilor de cărămidă ale crâșmei
unde toate serile devin un fel de autopsii ale zilelor pierdute
între cele două degete care ridică paharul și țigara
deopotrivă

e o zi oarecare dusă mai departe de picioare oarecare
o zi rămasă într-o fereastră ca o cină părăsită
cu mult înainte de a satisface viitorul trupurilor
răsturnate unul peste altul
ca o rugăciune păgână
și în această zi mi-am propus să trag fermoarul
care de atâta închis
a ruginit cumva prețios și ți-a murdărit pielea
unde odinioară
degetele mele întunecate te făceau să râzi
apoi
nu știu exact cum
ai deschis ochii în palma mea
și ai început din nou
să plângi

(DD)