umbla imaculat printre oameni
dar nu o vedea nimeni aşa cum o recunoşteam eu
soldatul răsturnat în spatele viu
al armei
uneori
când vremurile se modificau după bunul plac al unui zeu metalic
îi auzeam paşii zdrobindu-se parcă în firele de iarbă
îi vedeam chipul uşor asuprit
de un vânt care se năpustea ca un animal de pradă
în fiecare zi
la exact aceeaşi oră
adânc în sufletul ei
ştiam că orice aventură are dreptul să devină în timp
o grădină zoologică a propriului fel
de a fi
dar niciodată nu am crezut mai departe
de patul armei
poate şi din cauza nobilă a soldatului
de a muri necunoscut
pentru tot restul lumii
(DD)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu