să desenăm păsări
îmbrăcate în păsări
până într-un loc
înghesuit sub unghie
unde oamenii au
gust de apă plată
unde eu sunt cel
mai uşor cuvânt de aruncat din lume
unde lupii se
ruşinează până devin câini
şi tot aşa în
numele tatălui
ai urcat dezbrăcată
până în a şaptea coastă
aveam încheieturile
obosite
de la atâtea
îmbrăţişări
numai corbul de
unică folosinţă
care şi-a făcut
cuib în auzul meu
a murit însfârşit
şi negru
era vineri în
mintea ta iubito
frigul traversa
încruntat litera 1 spre soare
un nicăieri plin de
sânge
mă aştepta îmbrăcat
în alb
gândeam puţin
monosilabic
aşteptam să se
întâmple încă o dată mâine
în ochiul tău
pofticios şi sălbatic
de sticlă
şi ce dacă am
tatuată în frunte singurătatea cifrei 1
nu am reuşit
niciodată să te privesc viclean
din spatele
vitrinei
nu am purtat
abatoarele în suflet
nu am graţiat
păcatele vrabiei
sunt cel mai
ruginit animal dintr-un perete
am picioarele
nesătul de lungi
sunt culoarea care
doare cel mai mult după împuşcătură
urmează să devin
puţin
să ating înălţimea
nimicului
să rătăcesc prin el
gândurile bune ale mamei
oraşul care
putrezea din toate blocurile
mi-a închis
privirea
mi-a dezacordat
mersul
mi-a spălat
cearcănele cu apă de ploaie
m-a destrămat până
la genunchi şi a construit un alt om
cu zidurile
delăsate înainte şi înapoi
de astăzi
-- acesta este
motivul pentru care ar trebui să mă iubeşti vinovat
de toate gropile--
(DD)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu