foarte puţini au încercat să
mai rămână în noi până la început
şi ai neobrăzarea
să te prezinţi înaintea mea cu foamea silabisită la suprafaţa coapselor
ca o goană printre
subtitrările îmblânzite din nonşalanţa
păsărilor cuibărite
în fruntea dumnezeului de perete
pe care îl porţi atârnat
cu privirile în jos
în buzunarul cel mai
mototolit din toată viaţa ta
un fel de lasă-mă
să te las
bântuie liber din voia
mea într-o fereastră cu geamurile concluzionate până la vene
într-o petrecere cu
lampioane deşirate în dansurile goale ale ultimelor femei de încasat
la sfârşitul
pierzaniei liturgice
când toate darurile
bune se oferă doar acelora care şi-au îngenunchiat nerăbdarea
de a fi sfinţi cu
toţi pereţii în regulă
înconjuraţi de
măicuţe încălţate pe tocuri dureros de înalte
şi mâini întinse
un munte uriaş de mâini
sacrificate în dreapta cea mai incorectă
a tatălui meu
şi ai neobrăzarea
să-mi descifrezi tăcerile dintre respiraţii cu unghiile ascuţite
printre dinţi de îngeroaică
tandră în sfârşituri
ai putea să-mi
calci glasul dintre rândurile acestea îmblânzite
în ultima curvă
samariteancă care ne-a dăruit o altă lume corectă
după moartea
noastră
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu