fiului meu după ce i-am devenit
fiu
este doar o clădire
abandonată în mijlocul trupului meu
ca o linişte
oarecare
în care nu se mai
iubeşte nimeni
cu ochii scoşi
seara îmi deşurubează
frigul rămas printre riduri
o altă foame de
băut pentru locatarii morţi de atâta viaţă
un punct crescut
sub respiraţie
ascuţit în călcâiul
îngerului strivit sub bunătatea oamenilor
dumnezeul
care şi-a încălcat
legea de a merge desculţ prin grădina fiului său
se avântă mai
departe
în deriva propriei
priviri unde un singur ins a scufundat
o moarte
dar sacrificiul
este doar un cuvânt amanetat iubitorilor de senzaţii patriotice
posesorilor de luciditate
le este interzis să-şi cumpere mândria
din magazinele
second hand
aici doar restul
lumii are voie să se îndoape
doar restul
numărătorilor inverse şi încă două trei minute dintr-o noapte
care ne-a călătorit
prin oase
pentru că mâine
primăria a decretat să fie foame
toată ziua
nu mă crede nimeni
când le spun că am văzut moartea intrând în clădirea mea
sveltă
îmbrăcată într-un
rochie verde avea palmele lungi
ei nu înţeleg că
noi
nu am venit către
nimic
niciunul
am căzut doar ca o
tencuială veche peste fiecare în parte
şi am construit
încă o casă
în care nu se mai
iubeşte nimeni
şi l-am rugat
măcar în duminica
asta să-mi lase mâna dreaptă
ca un răspuns
dat pe jumătate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu