aminul tău

aminul tău

nu ştiu de ce oglinzile sunt doar o reflectare a muţeniei

unde ambulanţele se dezbracă de oameni şi mimează cuvinte

ca un dans în jurul precis al unei uşi nedumerite

chiar nu ştiu

de ce vacarmul dintr-un chip se aude atât de apăsat

dinspre umărul biciut al dansatoarei calculată în vârful poftelor

de zilele rămase până la travaliu

nu ştiu cu exactitate dacă tabelul deformat care a rămas în tine

este cel mai responsabil pentru vorbele mele

vorbele astea inutile din care s-a născut un zeu cu picioarele oarbe

discuţiile noastre interminabile despre mâini scurse printre alte mâini

şi oraşul de pretutindeni peste care se revarsă cafeaua mea de dimineaţă

cu toate  răstimpurile unui geamăt

oglinda

este instrumentul echilibrului dintre chipuri

ca o lamă salbatică în venele scurse demult

unde iubirile se lasă desfigurate după ce se dăruiesc complet

unui alt cor

de bocanci