Persoane interesate

marți, 30 iulie 2013

dacă mă vei urmări în taină poate îmi vei afla în cele din urmă locuirea

dacă mă vei urmări în taină poate îmi vei afla în cele din urmă locuirea

anexă la propriul nostru dosar răgăzul dintre două mese
ne scaldă în tabieturi îngheţate
canaste
şeptici şi jocuri de societate unde lehamitea îşi alungă sentimentele în fruntea pământului
şi fără privire
ne mângâiăm gâfâind cu ţipetele curgând din încheieturi
cu patima tocită de atâtea variabile
trecem unul prin altul toate cuvintele bune
pentru că aici frica
se imploră

bâzâitul vieţii nealterate de tupeul lătrăturilor zilnice
a devenit o muţenie de bun gust
închiriată în fiecare seară după ora şaptesprezece pentru dezmăţul final
când toate ambulanţele se dezbracă în pielea goală şi îşi defilează morţii
când mamele îşi devin singure companie
când bisericile îşi mimează tălpile
îngenunchierile regizate în pas de trois şi toate uşile bune de iubit
unde ne-am fost apocalipse
sau crâşmele din care ne lăsam băuţi până la ultima picătură

biciurile era la modă printre gândurile noastre
şi ne iubeam
ne iubeam cu toate cuvintele
ne străduiam să împărţim la doi zilele rămase până la numele degetului mic
de la neînsemnata LUI îmbrăţişare

şi ne ştiam cu exactitate totul
chiar şi mumificările
naşterile bărbaţilor
naşterile femeilor
naşterile zeilor
şi un singur tabel cu mine însumi mai putea fi găsit în lacrima ta

nu ştiu exact cine eram
unii m-au devenit înger iar alţii
că aş scrie poeme
oricum ar fi omule bun

adevărul este undeva la mijloc

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu