apoi copilul a rupt pecetea cu
dinţii
trăiesc în fiecare
literă îmbrăcată citeţ pe care mi-o dăruieşti
în duminicile adăpostite
mai jos de ultimul deget suflecat în cadrul pământului
ca o lege după
orele cincisprezece
când toate
clădirile îşi îmbrăţişează siesta
împuşcătura scria
ceva despre o moarte
dar pentru că nu a
răspuns nimeni la întrebare am chemat femeile îmbrăcate în negru
să pătrundă
înăuntrul acestui cuvânt
să ne spună şi nouă
cine îşi împarte viaţa ca un bun samaritean
dar nu era nici
ţipenie
din acest motiv nu
răspundea nimeni în afişele albe
doar trenurile
oprite în câmp se adunaseră la un loc îngrozite
chiar lângă muntele
unde tâmpla mea povestea culoarea
aşa cum ar fi
trebuit să fie
noaptea trecută
cineva de bun gust mi-a frământat respiraţiile
cu sânul cel mai
puţin
apoi m-a străbătut
ca pe un coridor infernal spre alighieri
unde frica se izbea
în pieptul aceleaşi uşi care ne-a dezîntâmplat
disperarea
iar lumina
asurzitoare care îţi curgea din spatele rănii se transforma în oase de şarpe
în străzi delirante
atinse de muzici sălbăticite
de maxime stupide
când suficient de
târziu totul se transformă în nimic
iar bandajele
atârnă sfioase ca nişte peceţi cu dinţii smulşi
la sfârşitul
îngerilor tăi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu