apoi bărbatul acesta din care ţâşnea nimicul a început să cadă de sub sânul tău

apoi bărbatul acesta din care ţâşnea nimicul a început să cadă de sub sânul tău

între flaşnetele cu iluzii

sunt locul în care timpul şi-a tăiat beregata

mângâierile mele nu au nici formă

nici înţeles

între ele

doar absenţele au gurile cusute până la sârma ghimpată

pentru ca sensurile să nu se risipească spre nicăieri

ci să se închine acelor afişe care nu reprezintă nimic

din acest motiv toate îngeroaicele mele poartă cu mândrie pe umeri

muşcăturile tandre  ale unui fierăstrău şi nopţile zidite pe sub privire

până la nebunie

ieri

mi-am băut femeia preferată dar nu îmi aduc aminte

din care parte sigură aş putea să scriu cel mai bine despre frumuseţea sânilor

scurşi printre îmbrăţişări burgheze

ca o extremă simplă îngrămădită pe cerul gurii

ca un manual de omorâri la ore fixiste

întretimpul mi-a devenit singura unitate de măsurat moartea

aştept ultima dimineaţă matură în care să mă întrebi până unde se întinde scârba

în sufletul meu

şi de unde până unde se aude noaptea în poemul acesta

pentru că ştiu din propria murire

cât poate fi de greu să autopsiezi sinceritatea dintr-o sinucidere

în moarte este mai mult poftă

decât suflet