al doilea sfârşit din numele
meu
am decis să îmi
sufăr câineşte viaţa
pentru că nu mă pot
lăsa doar în glasul imaginaţiei
să muşc cuvinte
întregi din carnea şarpelui care mi-a adormit sub pleoapă
să destram pustiul
în fiecare cântec năruit
ca o ştrangulare
fericită a memoriei
cel mai neiubit
dintre vieţaşi
a trasat o hartă a
cicatricelor sale
în auzul cărora o
singură femeie a învăţat să facă dragoste
strâmbându-se la
suprafaţa apei
miroase a
septembrie această spaimă imensă în care ochiul tău
a început să
necheze aproape
luni dimineaţa când
toate iubitele mă părăsesc încet
şi disperările
oarecare sunt mai uşor de suportat
printre sertarele
îmbâcsite cu îngeri şi lene
nisipul mi-a intrat
adânc în privire
dar nu mă zgârie
atât de viu ca şi primul născut
bărbatul tău de foame
câinele care îţi
închide ochii până la sfârşitul setei
are splendoarea
îngreierată
prin care m-ai
privit
ca să nu încetez
din viaţă
după întâlnirea ta
cu altul
oricum
la capătul
sufletului
toată lumea îşi
acoperă cu spaţiu
tâmplele de lemn
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu