am construit un drum din toate
amintirile unui arbore(şi nu era nici astăzi nici mâine nici tu)
în fond
foarte rar poţi
afirma că ai culoarea potrivită lângă tine
de cele mai multe
ori nu ai la îndemână decât o groapă săpată în unghiile altuia
în care îţi arunci
toate vieţile uzate şi te îndemni la risipă
în care aerul
dintre respiraţii nu mai contează pentru nimeni
iar săruturile trăiesc
zdrobite întretimpul asfaltului
este adevărat că
există un mâine în fiecare zi
un fel de prezent
sculptat artistic în toate rugăciunile
sau doar un tren la
persoana întâi printre cuvintele
care au mai rămas
în picioarele oamenilor
nimănui nu-i pasă
din care parte se aude
ziua de astăzi
sau noaptea de
astăzi ca un fragment
dintr-o declaraţie
nedumerită
când mormintele nu
primesc vizite ne aşezăm duşi pe gânduri unul în privirea celuilalt
şi ne întrebăm
surprinşi de ce suntem de fiecare dată doi
când învăţăm să
zâmbim
de ce lucrurile
care se izbesc
se cionesc
nu au fost
niciodată sensul invers al unei căderi
doar pereţi tăiaţi
în frânturi de păsări
ca o insomnie egoistă
în orele când ar fi trebuit să trec prin tine
eram stăpânul de
herghelii şi pielea avea gustul drept
chiar şi frica avea
gustul drept
printre crăpăturile
ieşirilor noastre
iar dacă ne-am
deschide unul în celălalt nimeniul
mă întreb
de câte ori s-ar auzi
tristeţea lipsindu-se de noi
de câte ori ne-am
dărui pădurile crescute în vârful degetelor
până reuşim să ne
căţărăm fiecare
în plânsul
celuilalt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu