această
tăcere
rătăceşti de-a lungul camerei unde ţi-am întâmplat
umărul drept
urcat în mine cuvânt după cuvânt
ca o scară de oaspeţi într-un rai din care nu
evadează nimeni
dimineaţa înainte de ora şapte când muşti încet din pleoapa mea
când latru în viaţa ta pe uşa din spate
şi alerg ca un nesătul la sfârşitul peretelui
unde cineva ne-a înjunghiat privirea
până nu am mai rămas decât o pomană
în doi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu