aceasta este o scriitură de o singură persoană

aceasta este o scriitură de o singură persoană

ştiu că ţi-am promis

să nu mai scriu atât de orbeşte despre cuvinte şi arbori

pentru că deranjează pe unii care şi-au atins nivelul insistenţei de frunze şi clorofilă

ca un extaz auto-erotic în camera cea mai nepotrivită pentru iubirea de unul singur

însă trebuie să înţelegi

nevoia mea nu este de ei ci de propria identitate

am nevoie de mine să înţeleg de ce la fiecare început de astăzi

sunt obligat să-mi postez liniştea în public

apoi să aştept cu dependenţă gingiile tuturor

să mă pătrundă dintr-o fericire în alta

ca şi cum aş fi doar o condamnare la apreciere şi încolăciri subversive la suprafaţa pielii

nu un om care îşi deschide venele de-a lungul tăios al tuturor păsărismelor

de duminică

dar mândria este doar o decapare a unei personalităţi comune

trebuie drenată la fiecare sfârşit de săptămână

iar pentru asta se foloseşte cuţitul cel mai înţelept

să intre adânc în ruginirea cărnii

dus pe gânduri rostesc cuvinte oribile chiar de la începutul cel mai stupid al lumii

mă prăvălesc dintr-o temniţă în alta a sângelui

sorb cu nesaţ şuvoaiele de evadări până la starea cea dintâi

când mă privesc cu atenţie înăuntru

dar nu văd nimic

doar nişte ziduri fericite

unde

parcă nici oamenii nu mai sunt cum trebuie

ecoul strigătelor de groază care veneau ceva mai repede înapoi

ca şi cum nu s-ar fi întors din cer

ci chiar din foamea mea

când mă prefac că dorm nimeni nu îşi dă seama că ţin un singur ochi deschis în enormitatea chipului iar de jur împrejurul irisului grămezi de nisip şi apă sărată mă îndeamnă să alung toate adâncimile de serie în frânturile unor cuvinte despre absolut nimeni

nu ştiu câtă răbdare mai am să îţi rămân şi astăzi până la ultimul om

chiar nu ştiu