poem
singuratic
singurele douăzeci şi patru de fugi rămase în
sufletul meu
ca o spânzurare
ţi-au aparţinut cu desăvârşire la începutul lunii
când
din principiu
nu povesteşte nimeni despre soldatul de teracotă
în care a început să latre timpul
toată foamea ta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu