de
atâta magdalenă
în buzele livide au rămas câteva aşchii dintr-un
ecou vechi
zgârie pupilele podelei
aş putea să beau drojdia nebuniei
direct din trupul încâlcit printre dinţii melcilor
să mă arunc în sfârşitul unui om cu ţipetele
deschise de suliţă
şi să-i alung răstignirea
la începutul meu de unde nu se mai aude nimeni
născându-se
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu