la începutul punctului ai
învăţat să dormi
în stomacul tău un
singur om şi-a pus capăt zilelor
golul rămas a
devenit o noapte cu picioarele lungi
o frică ascuţită
căreia i se vedea
sângele
şi cu toate astea nu
înţelegi în care parte se aude departele
şi unde este stânga
într-un pahar cu apă
lumea nu are mărimea
unei zile chiar dacă se poate prescrie
degetelor zgâriate
la începutul poemului
nu îmi aduc aminte
de unde începe un fluture
şi unde ar trebui
să se termine o culoare
sunt aproape zece
la fiecare numărătoare inversă
de când m-aş da
afară din mine
însă
am carnea imflamată
până la catastrofă
sub pielea mea
trăiesc păduri întregi din urletul unei femei uşoare
în care m-am lăsat
iubit
şi îţi era o linişte
iresponsabilă
în spatele pleoapei
adâncimea verdelui
nu a fost trăită de
nimeni
niciodată
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu