eu nu sunt sancho panza
ţi-ai lipit mâinele
de cerul gurii
şi începuse deja liniştea
deasupra căreia ai scris mâinile unei femei
gropile săpate în
roşu la începutul unghiilor
desfigurate până la
atingere
cuvintele
trăiesc în oameni de
colecţie
mă miră toate
prezenturile acestea în care moartea
îşi adoarme serile
fără tutun
într-o hală de
spectacole
armura care se
parfumează înainte de a pleca spre idealuri
întoarcerea de ceas
cu întoarcerea din pântec
chipul aruncat din
topirea cabotină
iubitele sortite de
la depărtare printr-un tunel
unde restul
armăsarului a murit
din prea multă
pudoare
iar restul
hergheliilor scad până la importanţa
unor maluri
eşti o culoare
sălbatică demnă de ţinut minte
dar nu ucide cu
pielea ta
un alt cuvânt
din tăcerea aceasta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu