pândesc trei fire
de iarbă rumegând aerul
aud zvârcolirea ţipătului
într-o cameră goală până la umeri
locul unde se
îngroapă o linie dreaptă
număr pe degete cât
de mult am rămas
în tine
moartea şi-a văzut
conturul umbrei în ochiul haitei
sfâşia albul pielii
cu dintele unui iepure mecanic
fără să te
privească
cu nervii
curgându-i din încheieturi ca o patimă tocită
mă iubea în treacăt
ştia că dacă aş
rămâne în treacătul acesta
îmi va rămâne treacătul
meu
şi doamne cât de frică
îmi este că suntem încă vii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu