dezmăţul ferestrei şi lumea pe bucăţi

nu am răbdare să-mi dezbrac trupul de pietre
ar creşte un munte întreg de înălţime
iar umbra ta îngrămădită pe cer
s-ar fi umplut la răstimpuri
de toate jumătăţile oraşului

dacă mi-aş fi spus adevărul
ar fi apărut o altă trupaşă
cu un monstru de lemn în spinare
să mă întrebe ce este viciul acesta

ar putea să fie o artă
sau o literă
din care doar ultimii oameni
au dreptul de a sorbi cucuta
acelui cuvânt

dacă ţi-aş sculpta plânsul
cineva o să pună vocalele
tu vei desena tăcerile dintre sunete

iar dumnezeu ritmul