deşurubează-mi sângele

uneori frământ lumina cu gingiile roase
de marginea patului
ca un delir
şi desenez o sângerare masivă
aş putea fi astfel
acea jumătate de zi
din braţul tău drept
în care nu se rătăceşte nimeni
niciodată
iar tu

ai străbate calmă venele mele
ai pătrunde în singura cameră egală
unde lumea este la locul ei
şi mi-ai atinge umărul cu blândeţe
înainte de a se scurge printre degetele tale

maşinăria cu pene ar începe atunci să se rotească
uraganic
în jurul propriei tale fiinţe
şi ai simţi cum te înşurubezi
în pământ

dinspre frunte
călătoria ta era
ca un carnaval bolnav
pentru că în burta animalului

nu se mai auzea
decât singurătatea ta

crucificată în mijlocul aerului