ceasul din mijlocul ceasului şi alergatul pe loc

mai ţii minte?

copacul care învârte manivela cutiei

cu iluzii

era de fapt o muzică sălbatică

care ardea în ciorchinele de fluturi

marţea trecută

un dumnezeu cu mâinile singuratice

şi-a prelins oasele de şarpe

în largul străzilor

crescute din greşeala primilor adami

în care şi-au descălţat gleznele tinere

toate reînceputurile

într-un fel

degetele noastre au acelaşi glas

răsfoit

suntem pădurea prin care sensul

se scurge spre nicăieri

de asta mă şi întreb

dacă noi suntem atât de curgere

cum ar putea cineva respira

sub o apă de hârtie?