ţi-am cules un ciorchine de îngeri sălbatici
dintr-un loc
unde nici dumnezeii nu se
avântă să umble
cu degetele neîmblânzite
tu
îmi desenai urletele într-un
zid de umeri
şi îmi învăţai vocea pe de rost
dacă aş picta un roi de balene
cu o sabie proaspătă
îngeroaicele ar ţopăi de-a
lungul apei
ca nebunele
însă nu toţi oamenii înalţi
sunt urmaşii lui Adam
pentru fiecare, sunt rânduite culorile..., dar nu sunt potrivite... Unii le caută mereu... Cred că nici nu trebuie găsită... Să suferim, căutând, ca să nu ne plictisim... Grea treabă e asta cu pictatul sufletului... nu există culoarea, nici pentru vise, nici pentru urletul vocii, poate că ar fi pentru degetele neîmblânzite sau culoarea vieții... Daaaa...
RăspundețiȘtergere