îţi ascultam moartea alunecând
în piciorul descântat al unui
perete
deasupra căruia un ins desena
oglinzi
cu degetul
tu
colecţionai anotimpurile
abandonate în cuvinte
în stânga unei zile
cu numele dezvirginat de o mie
de virgule
un bărbat săpa o groapă în
burta unei femei tinere
pentru a-şi potoli foamea de
foame
apoi se lovea peste obrajii
nou-nouţi
cu degetele retezate de
singurătate
şi îşi încălţa tălpile cu o
viaţă proaspătă
duminica în timpul liturghiei
cum este să ai în loc de suflet
un munte
iar în loc de revoltă
o meduză?
ai mai putea să te închini dacă
genuchiul
ţi-ar fi un ocean?
iubito
viaţa mea nu a avut niciodată
măreţie
este doar o încercuire
de minute seducătoare
o lumină strivită în care doi
îngeri
se dezbracă de bătrâneţe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu