şi cu ultimele puteri ţi-am caligrafiat dansul

,,spune-mi tu cum ar trebui să învârt pământul...de ce trebuie să ne purtăm chipurile sculptate în sânge...de ce trebuie să ne avem nevoia...prea multe întrebări şi un singur răspuns invariabil care mi-ar putea aduce moartea, iar pământul să se întoarcă cu spatele la mine

sunt momente la marginea unei vieţi trăite în comun

când îţi vine să împătureşti trupurile iubitelor tale

unele peste celelalte ca un monument

de iubire

să culegi timpi morţi dintr-un pahar gol

în care ţi-ai îngropat mâinile

de sete

uneori îmi găsesc liniştea decojindu-se din zidurile

unde au fost îngropate glasuri

alteori aud cum se deschid uşi în mijlocul pământului

şi umbre târându-se în genunchi vin să cerşească

prezentul

tu porţi o lume întreagă în vârful degetelor

eu stau gânditor oarecum trist

cu spatele la mare

şi mă joc cu degetul arătător în părul tău

până când am văzut chipul mamei alunecând prin aer

se umplea şi se golea de răstimpuri

şi din aşa mare iubire te-am lăsat să-mi ciopleşti

în tâmple

alte tâmple de lemn

apoi am sorbit cu zâmbetul pe buze

cucuta ultimului cuvânt

 (din Vol. Dimineţi cu Mâinile Încercuite)